Metro va deschide un nou magazin în municipiul Chişinău
Compania Metro Cash & Carry va continua pe parcursul anului 2006 extinderea prezenţei în Moldova, prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Chişinau, a anunţat copreşedintele companiei Emilian Abadjiev, în cadrul unei întrevederi de vineri, 24 martie, cu premierul Vasile Tarlev.
Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al Guvernului, Emilian Abadjiev a mai spus că în prezent se examinează şi posibilităţile de inaugurare a unui magazin Metro în municipiul Bălţi.
„Decizia de a merge în Moldova a fost corectă şi mizăm pe sprijinul Guvernului în implementarea şi a altor proiecte de acest gen în Moldova”, a subliniat directorul regional.
Vasile Tarlev a salutat, în cadrul întrevederii, lărgirea reţelei Metro pe teritoriul ţării. El a menţionat, totodată, că Guvernul este interesat să "creeze condiţii avantajoase pentru dezvoltarea businessului în Moldova şi va sprijini intenţiile potenţialilor investitori".
Primul magazin Metro în Republica Moldova a fost deschis în decembrie 2004.
Grupul german Metro a fost creat în anul 1996, prin fuzionarea unor companii specializate în vânzările cu amănuntul şi angro. Metrou Cash & Carry este o diviziune a grupului şi se ocupă de vânzări angro cu auto deservire. Potrivit raportului publicat de grup la 22 martie curent, volumul vânzărilor în anul fiscal 2005 a fost evaluat la 55,7 mlrd euro, ceea ce este cu 4,2% mai mult decât în anul precedent.