Metodologii sectoriale de planificare a controalelor de stat

Un pachet, care include 18 decizii privind metodologiile sectoriale de planificarea a controalelor de stat asupra activităţii de întreprinzător, în baza analizei criteriilor de risc, a fost aprobat recent de către Guvern. Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a menţionat, într-un interviu, că metodologiile sectoriale vor eficientiza procesul de selectare a agenţilor economici supuşi controlului.

Criteriile de risc vor fi apreciate în funcţie de prestaţia agentului economic şi istoria sa: de când este prezent pe piaţă, dacă a mai comis încălcări. În baza acestor şi altor date, va fi acordat punctajul după o scară prestabilită şi vor fi determinate riscurile, a specificat Valeriu Lazăr, citat de IPN.

Vicepremierul a mai spus că atât aprobarea a metodologiei generale, anul trecut, cât şi a celor 18 metodologii sectoriale, recent, a fost prevăzută de Legea privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, adoptată la 8 iunie 2012. Valeriu Lazăr a reamintit că prin această lege a fost redus esenţial numărul organelor cu funcţii de control, fiind excluse cele ce se dublau.

 „Ideea este de a reduce esenţial, în jumătate, numărul controalelor de stat la agenţi economici. Dacă agentul economic respectă legile şi drepturile consumatorilor, promovează pe piaţă o concurenţă loială, achită corect taxele şi impozitele, el nu trebuie să fie deranjat, ci lăsat să-şi desfăşoare nestingherit activitatea”, a declarat oficialul.

Atât în legea respectivă, cât şi în metodologii, este stabilită frecvenţa controalelor la agenţii economici. Durata acestora nu poate fi mai mare de 10 zile. Numai în cazuri excepţionale poate fi prelungită. Totodată, este preconizată neadmiterea intervenţiei controlorilor în activitatea operaţională a întreprinderii sau sustragerea conducătorilor de la soluţionarea problemelor curente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.