Meteorologii prognozează ploi pentru sfârşitul săptămânii

Meteorologii prognozează ploi pentru sfârşitul acestei săptămâni. Vineri va ploua în nordul şi în centrul ţării, iar precipitaţiile vor fi însoţite de descărcări electrice. Sâmbătă şi duminică precipitaţii sunt aşteptate doar în nord, transmite IPN.

Şi temperaturile scad parţial. Acestea vor ajunge la plus 27 de grade Celsius pe timp de zi în nord. În sudul ţării se menţine canicula, cu valori de plus 37 de grade Celsius.

Între timp, ministrul mediului, Valeriu Munteanu, a anunţat printr-un mesaj pe o reţea de socializare că situaţia pe râul Nistru pentru perioada secetoasă se va ameliora parţial în următoarele zile, în special pe motiv ca azi, 11 august, au fost planificate deversări de la lacul de acumulare Dubăsari de 210 metri cubi/sec, comparativ cu zilele trecute, când deversările constituiau 140-150 m3/sec.

„Aceasta, pentru că o şalupă ancorată nu poate pleca din cauza nivelului foarte scăzut, astfel s-a luat decizia să se deverseze mai multa apă în următoarele 2 zile pentru a facilita plecarea ambarcaţiunii. În aceste condiţii nivelul apei la priza de captare a apei pentru municipiul Chişinău (priza de la Vadul lui Vodă) va fi în creştere în următoarele zile”, scrie oficialul.

Codul portocaliu de caniculă se menţine şi mâine, 12 august, iar codul galben de secetă hidrologică este până pe 17 august.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.