MET recomandă instituţiilor de învăţământ să asigure condiţii pentru participarea studenţilor în programul Work and Travel în perioada 18 mai - 13 septembrie 2008
Ministerul Educaţiei şi Tineretului (MET) constată cu regret că la multe capitole calitatea serviciilor companiilor Work and Travel în Moldova nu este nici pe departe la nivelul standardelor general acceptate, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat al ministerului, a fost solicitată şi opinia studenţilor în acest sens. Tinerii invocă costul ridicat al programului, multitudinea de contracte false, necorespunderea înţelegerilor contractuale în privinţa salariului şi foarte des – absenta unui loc de muncă şi gazda promisă.
„MET califică drept iresponsabil acest comportament al unor companii şi intervine cu rugămintea către toate companiile prestatoare de servicii Work and Travel să ia atitudine în vederea asigurării standardelor de calitate în prestarea serviciilor”, se menţionează în comunicat.
Ca rezultat al consultărilor cu reprezentanţii administraţiilor instituţiilor de învăţământ, Ambasadei Statelor Unite, organizaţiilor studenţeşti şi de tineret şi cu managerii companiilor Work and Travel, Ministerul Educaţiei şi Tineretului a decis recomandarea asigurării de către instituţiile de învăţământ superior a condiţiilor necesare pentru participarea studenţilor la program în perioada 18 mai - 13 septembrie 2008.
MET anunţă că va coopera strâns cu părţile implicate în vederea asigurării calităţii serviciilor prestate, care ar veni sa sporească securitatea tinerilor care participă în program şi integritatea procesului academic.
Anterior ministrul Educaţiei, Victor Ţvircun, declara că „programele Work and Travel nu trebuie date pe mâna companiilor private, pentru că ţin de viaţa şi securitatea cetăţenilor”. La sfârşitul anului trecut ministerul anunţa că va examina această problemă pe parcursul lunii februarie 2008, pentru a găsi o soluţie în favoarea studenţilor, atât pentru a le permite să călătorească şi să facă un ban, cât şi pentru a le asigura securitatea vieţii.
În urma controalelor efectuate de Ambasada SUA în R. Moldova în luna noiembrie 2007, peste 1000 de persoane din 5041, sau circa 20% dintre deţinătorii de vize în cadrul acestui program, nu s-au întors din Statele Unite; 42% dintre studenţii participanţi s-au întors în R. Moldova abia după începerea oficială a anului de studii. Doar 36% dintre participanţi au revenit în ţară la timp.