La prima şedinţă din sesiunea parlamentară de primăvară, liderii celor cinci fracţiuni parlamentare s-au chemat reciproc la conlucrare. Deputaţii şi-au urat chibzuinţă, înţelepciune şi responsabilitate, transmite IPN.
Preşedintele fracţiunii PSRM, Zinaida Greceanîi, şi-a început discursul spunând că situaţia din Republica Moldova este alarmantă . „Ştim cine poartă responsabilitatea pentru halul în care s-a pomenit ţara la acest început de an. Nu credem că au mari remuşcări”, a spus parlamentara. PSRM crede în viitorul Republicii Moldova ca un stat suveran, cu justiţie independentă. Zinaida Greceanîi a făcut apel către toate fracţiunile să nu uite de oamenii care nu mai au încredere în cei pe care i-au ales. PSRM va susţine orice iniţiativă care va soluţiona probleme cu care se confruntă ţara, dar totodată fracţiunea va veni cu iniţiative pentru redresarea situaţiei. Pe lângă pachetul de proiecte cu caracter social, PSRM va propune denunţarea Acordului de Asociere cu UE, păstrarea neutralităţii, va propune stoparea închiderii şcolilor etc. PSRM va lansa crearea unui grup parlamentar pentru integrarea Moldovei în structurile euroasiatice.
Vicepreşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a menţionat că această sesiune este decisivă pentru soarta Republicii Moldova, menţionând că există forţe politice care cinic şi fără scrupule îşi doresc destabilizarea societăţii şi scindarea forţelor pro-europene. Streleţ a chemat parlamentarii la sinceritate, implicare, fermitate şi eficienţă. „Este nevoie de sinceritate pentru cetăţenii care şi-au dat votul pentru a trăi mai bine. Trebuie să le spunem că am făcut şi vom face totul pentru a asigura o guvernare pro-europeană eficientă. Trebuie să recunoaştem că am comis şi erori pe care le regretăm şi pe care le vom corecta”, a declarat Valeriu Streleţ. Acesta a mai spus că este nevoie de implicare pentru soluţionarea problemelor majore.
Preşedintele fracţiunii PCRM, Violeta Ivanov, a spus că Partidul Comuniştilor întotdeauna a pledat pentru o Moldovă prosperă şi pentru dezvoltarea ei. PCRM va lucra pentru consolidarea statalităţii, neutralităţii, reintegrarea paşnică a ţării şi pentru soluţionarea problemelor social-economice. Deputaţii comunişti vor fi corecţi, se vor implica plenar, nu vor asista pasiv la ceea ce se întâmplă în societate. PCRM a făcut apel către toţi deputaţii să se gândească la necesităţile ţării, care trebuie tratate cu maximă responsabilitate. Preşedintele fracţiunii a mai menţionat că ţara se află într-o situaţie care impune mobilizarea tuturor instituţiilor statului.
Preşedintele fracţiunii PDM, Marian Lupu, a menţionat că Republica Moldova trebuie să continue drumul european pentru că aşa au decis cetăţenii la ultimele alegeri parlamentare. Mandatul primit este unul pentru dezvoltarea europeană a Republicii Moldova. Activitatea PDM în Guvern şi Parlament va respecta această solicitare. Marian Lupu a mai spus că programul PDM a pus accentul pe două lucruri de bază: crearea locurilor de muncă şi ocrotirea familiei. „Să demonstrăm că un parlament nou înseamnă un parlament mai bun”, a spus liderul fracţiunii. Acesta a mai declarat că PDM este gata să întindă o mână opoziţiei pentru rezolvarea constructivă a tuturor problemelor.
Liderul fracţiunii PL, Mihai Ghimpu, a spus că este regretabil că se propune să fie votat un guvern minoritar. „Situaţia politică depinde dacă în Parlament este o majoritatea parlamentară pro-europeană, pro-oameni, din 51 de voturi”, a mai spus liderul PL. Mihai Ghimpu i-a mai acuzat de furt pe unii deputaţi, de iresponsabilitate, de corupţie. Preşedintele fracţiunii liberale a mai spus că trebuie să se spună lucrurilor pe nume, să se spună care sunt partidele care formează majoritatea parlamentară, făcând aluzie că în această alianţă intră nu doar PLDM şi PDM, ci şi PCRM.
Sesiunea de primăvară care a început astăzi, 12 februarie, nu poate depăşi luna iulie. La prima şedinţă este o singură chestiune pe ordinea de zi – acordarea votului de încredere Programului de activitate şi întregii liste a Guvernului.