Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei şi compania „Avon” Moldova lansează o campanie naţională de informare şi diagnosticare a cancerului mamar cu genericul„ Mergi la control acum. Numai aşa poţi afla că eşti bine.”, transmite Info-Prim Neo. Scopul campaniei este informarea populaţiei, prevenirea şi diagnosticarea precoce a cancerului la sân, pentru a reduce numărul femeilor care riscă să fie depistate cu această maladie. Directorul Misiunii Sociale „Diaconia”, Igor Belei, a declarat marţi, 5 august, în cadrul unei conferinţe de presă că pe parcursul activităţii organizaţia a acordat ajutor multor copii rămaşi orfani după ce mamele lor au decedat din cauza cancerului mamar. Din acest motiv în 2005, misiunea a lansat un proiect care urmăreşte diagnosticarea patologiilor glandelor mamare. „Acum acest proiect va deveni unul de amploare şi va acoperi 80% din teritoriul republicii, în acest an urmând a fi investigate circa 10 mii de femei”, a spus Igor Belei. Potrivit medicului Viorel Dumbrăveanu, pentru diagnosticare este folosit un termograf, aparat performant care scanează temperatura emanată de corpul uman fără vreun efect nociv. Serviciul de diagnostic mobil al Misiunii „Diaconia” va investiga gratuit femeile din majoritatea localităţilor din ţară. În luna iulie au fost deja investigate circa 1400 de femei din Rezina, Făleşti, Edineţ şi Cimişlia, 560 dintre ele fiind diagnosticate cu diverse forme de patologii a glandelor mamare. De miercuri Serviciul mobil va activa la Nisporeni, iar de săptămâna viitoare – la Bălţi. Fiecare vizită a medicului în localitate va fi anunţată din timp la centrele medicilor de familie din localitate. În acelaşi timp, prin intermediul companiei „Avon”, femeile vor primi materiale informativ-educative, cu tematică anti-cancer. Compania a editat un „Ghid pentru sănătatea sânilor tăi”, în limbile română şi rusă, care prezintă noţiuni generale despre cancerul mamar, ce reprezintă o mamografie, cum se face o autoexaminare etc. Stela Tederaşcu, şefa Departamentului marketing al companiei „Avon” Moldova, a menţionat că fondurile destinate campaniei de informare şi diagnosticare se datorează în totalitate vânzării produselor cu fundiţă roz dedicate exclusiv acestui scop. În 1955 compania a înfiinţat Fundaţia „Avon”. Prezentă în peste 50 de ţări, fundaţia îşi propune să îmbunătăţească vieţile femeilor şi a familiilor lor. Începând cu 2005, campania „Lupta împotriva cancerului la sân” a fost lansată şi în Moldova, unde s-a bucurat de susţinerea a mii de oameni, contribuţiile cărora au fost folosite în sprijinul acestei campanii. Astfel, în 2007, din mijloacele acumulate a fost donat echipament medical în valoare de 8 mii de euro secţiei Mamologie din cadrul Institutului Oncologic din Chişinău. Cancerul mamar este proces malign din ţesutul glandular al sânului. Potrivit statisticilor, în lume, la fiecare 3 minute, la o femeie se depistează cancer la sân. La fiecare 14 minute, o femeie moare din cauza acestei boli. În Republica Moldova cancerul glandei mamare este cea mai frecventă tumoare malignă la femei. Conform registrului Institutului Oncologic din R. Moldova, în 2007 cancerul la sân a fost depistat la 751 femei. Circa 450 dintre ele au decedat. Principala cauză a deceselor este adresarea tardivă la medic. Numai 6,3 % dintre bolnavele au avut stadiul I a cancerului, pe când procese extinse – stadiile III şi IV - s-au depistat practic la fiecare a doua bolnavă.