Menţinerea armamentului rus pe teritoriul RM reprezintă un obstacol pentru soluţionarea diferendului transnistrean, susţin membrii NATO
Neîndeplinirea de către Federaţia Rusă a angajamentelor asumate la summit-ul OSCE de la Istambul privind retragerea necondiţionată a forţelor sale armate şi muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova rămâne, în opinia membrilor NATO, un obstacol serios în calea reglementării conflictului transnistrean.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, la Cartierul General al Alianţei Nord-Atlantice, a avut loc reuniunea Comitetului Politic NATO, care s-a desfăşurat în formatul statelor membre + Republica Moldova (26+1). Delegaţia R. Moldova a informat despre evoluţiile, pe plan naţional, în procesul implementării Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO, precum şi despre rezultatele recentei misiuni de evaluare efectuată de experţii NATO la Chişinău.
Au fost trecute în revistă ultimele evoluţii în contextul reglementării problemei transnistrene. Statele aliate au fost informate despre raportul „Dezgheţarea unui conflict îngheţat: aspecte legale ale crizei separatiste din Moldova” şi relevanţa concluziilor acestui raport privite sub aspectul dreptului internaţional.
În dezbaterile care au urmat, statele aliate au exprimat sprijinul eforturilor RM în realizarea IPAP şi disponibilitatea de a acorda asistenţă în implementarea Planului. Ele au evidenţiat necesitatea soluţionării conflictului prin identificarea statutului juridic al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova cu respectarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii ţării.
Cu prilejul reuniunii, delegaţia RM a avut întrevederi cu B. Simmons, Secretar General adjunct delegat pentru probleme politice şi politica de securitate NATO, cu care a discutat probleme ce ţin de cooperarea Republicii Moldova cu Alianţa Nord-Atlantică.