Memorandum de colaborare în domeniul luptei cu traficul de persoane
Centrul de Combatere a Traficului de Persoane (CCTP) al Ministerului Afacerilor Interne şi Centrul de Investigaţii Jurnalistice au semnat un Memorandum de colaborare, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit vicedirectorului CCTP, Iurie Ursan, scopul documentului este de a stabili o colaborare eficientă cu mass-media în vederea informării corecte şi obiective a populaţiei despre fenomenul traficului de persoane.
Preşedintele Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Cornelia Cozonac, a specificat că mizează pe un dialog constructiv, cooperare strânsă şi schimb de informaţii eficient. Unul din scopurile de bază ale acestei colaborări este ca mass-media să aducă în atenţia opiniei publice subiecte de actualitate şi de interes public legate de prevenirea şi combaterea traficului de persoane prin dezbateri în cadrul Clubului Jurnaliştilor de Investigaţie, conferinţe şi materiale de presă, emisiuni de dezbateri, precum şi alte acţiuni menite să sensibilizeze opinia publică.
„Sper că acest memorandum să îi motiveze pe colaboratorii organelor de anchetă să fie mai deschişi cu presa, pentru că ei într-adevăr cunosc cazuri interesante, despre care se merită de scris”, a menţionat Cornelia Cozonac.
Ministerul Afacerilor Interne precizează într-un comunicat de presă că pentru instituţie cooperarea în domeniul combaterii traficului de persoane, precum şi controlul activităţii poliţieneşti din partea societăţii civile, cultivarea încrederii cetăţenilor în actul justiţiar – constituie priorităţi de bază în contextul reformei instituţionale lansate.