Membrii CCA răspund solicitării unui post de televiziune să demisioneze

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) declară drept nefondate acuzaţiile aduse de către postul privat de televiziune Jurnal TV într-o scrisoare deschisă în care este cerută demisia in corpore a consiliului. Scrisoarea este o reacţie la o sancţiune aplicată de către CCA după constatarea anumitor derogări de la lege, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, CCA menţionează că decizia de sancţionare a fost dictată nu doar de abaterile constatate recent, dar şi de faptul că asemenea abateri au fost constatate anterior, când postul Jurnal TV a fost atenţionat şi i s-a recomandat să nu admită derogări pe viitor.

CCA subliniază că cele 3 rapoarte de monitorizare, examinate pe parcursul anului 2013, precum şi cele 5 sesizări venite din partea persoanelor fizice, a persoanelor juridice şi a societăţii civile cu privire la încălcarea pluralismului social-politic, a demnităţii umane şi a dreptului la replică de către postul de televiziune Jurnal TV au putut fi un prilej de a sancţiona de cel puţin 8 ori postul în cauză.

CCA adaugă că în anul 2013, acest post de televiziune a fost sancţionat o singură dată cu amendă, pentru că a încălcat prevederile de protecţie a copiilor, difuzând filmul „Dinastia Tudorilor”, care conţine multiple scene de sex, violenţă şi imagini sângeroase, la ora 19.50, şi pentru refuzul de a deplasa difuzarea acestuia după ora 22.00, aşa cum prevede legislaţia şi cum a fost somat s-o facă.

În urma celor relatate, CCA solicită postului de televiziune „Jurnal TV” să respecte principiul echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii şi să stopeze manipularea şi dezinformarea opiniei publice, precum că ar fi victima unui „atac fără precedent”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.