Medicii militari oferă consultaţii gratuite oamenilor de la ţară

Medici de la Spitalul Clinic Militar Central au oferit, pe 4 şi 5 mai, consultaţii medicale gratuite locuitorilor din Mărculeşti. Aparatajul de diagnostic a fost disponibil la punctul medical al Bazei de aviaţie din Mărculeşti. Şeful serviciul relaţii publice al Ministerului Apărării, locotenent-colonelul Alexandru Josan, a declarat pentru Info-Prim Neo că este o acţiune desfăşurată în premieră, dar care va avea continuare. „Medicii noştri au o experienţă foarte bogată, au cursuri de specializare în străinătate, au studii în străinătate şi toate cunoştinţele pe care le acumulează la Spitalul Clinic Militar Central pot fi aplicate cu uşurinţă în provincie, acolo unde există o lipsă acută a serviciilor medicale de calitate”, a menţionat Alexandru Josan. Serviciile medicale prestate sunt din domenii generale şi specializate, aşa ca terapie generală, chirurgie, urologie, neurologie şi dermatologie. Spitalul Clinic Militar Central intenţionează să îndrepte în teritoriu o echipă de stomatologi militari, care vor activa independent. Acţiunea de prestare serviciilor medicale de către echipa mobilă a medicilor militari face parte dintr-un proiect organizat de Ministerul Apărării şi Spitalul Clinic Militar Central pentru facilitarea accesului la asistenţă medicală calificată şi gratuită în satele şi oraşele din Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.