Medicii atenţionează asupra necesităţii de a administra vaccinul antigripal

Pentru a reduce rata de îmbolnăvire a populaţiei prin gripă, este important de a asigura pe larg administrarea vaccinului antigripal. Acest lucru permite a preveni numeroase cazuri de îmbolnăvire, iar la pacienţii care iau virusul boala decurge mai uşor, fără complicaţii, a declarat luni, 24 noiembrie, într-o conferinţă de presă Oleg Beneş, directorul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, transmite Info-Prim Neo. În grupul de risc intră copii din şcolile internat, vameşii, poliţiştii, lucrătorii medicali, lucrătorii din sfera de deservire socială şi cea a transportului de pasageri. Vaccinarea se efectuează de la începutul lunii noiembrie şi va dura până la mijlocul lunii decembrie. În acest an se preconizează a se administra vaccinul la circa un milion de persoane. Costul unei doze este de circa 120 lei. Vaccinul se administrează în centrele medicale, de către medicul de familie. În caz de îmbolnăvire prin gripă sau infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, este necesar de a apela şi consulta medicul de familie, care va lua decizia de a trata bolnavul în condiţiile de ambulator sau spital.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.