Comunicat-Invitație
Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină în parteneriat cu Departamentul Știință al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează, în perioada 3-5 mai 2018, cea de-a VII-a ediție a Congresului Internațional pentru Studenți și Tineri Medici MedEspera 2018.
Deschiderea evenimentului va avea loc în data de 3 mai, în Sala Senatului (Blocul didactic central, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), cu începere de la ora 14:30, iar închiderea lucrărilor Congresului – în data de 5 mai, ora 12:00.
La eveniment va participa ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, și ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.
Manifestarea se numără printre cele mai importante evenimente ştiinţifice la universitatea noastră şi va întruni peste 750 de studenți și tineri medici din 13 țări ale lumii, printre care: Italia, Germania, Georgia, Elveția, Kazahstan, Ucraina, Belarus, România, Republica Democrată Congo, Israel, Franța, Cipru și Republica Moldova.
Programul cuprinde 156 de comunicări orale, care vor fi repartizate pe mai multe secțiuni, precum: Științe fundamentale, Chirurgie nr. 1, Chirurgie nr. 2, Medicina internă nr. 1, Medicina internă nr. 2, Farmacie, Stomatologie, Etică și deontologie, Cazuri clinice și Sănătate publică. Manifestarea științifică include și trei sesiuni de postere, care se vor desfășura în Clubul „Doina și Ion”, unde vor fi prezentate 127 de lucrări.
Această ediție a congresului va include și 30 de workshopuri, care vor fi moderate de invitați speciali – profesori cu renume din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, România și Republica Moldova, ce vor prezenta cele mai actuale subiecte din medicină şi farmacie.
Congresul MedEspera 2018 reprezintă o oportunitate unică pentru studenți şi tinerii medici să-şi promoveze realizările științifice, să-şi dezvolte cunoștințele în domeniul medicinii şi farmaciei şi să stabilească relaţii de prietenie și colaborare.
Pentru mai multe informații accesați: https://medespera.asr.md/preliminary-program/
Silvia Ciubrei, șef departament,
Departamentul Comunicare și Relații Publice
IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie
”Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova
Tel.: 022 205 235, 0.79 087 267
silvia.ciubrei@usfm/md
DISCLAIMER:
Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire.