MEC va reglementa taxele pentru programul prelungit în școli

Ministerul Educației și Cercetării urmează să emită un ordin prin care să reglementeze activitatea grupelor cu program prelungit în școli. Costurile pentru programul prelungit urmează să varieze între 350 și 500 de lei lunar, în funcție de numărul de ore, transmite IPN.

„Municipiul Chișinău a decis să reducă cheltuielile și să sisteze prestarea unui serviciu foarte apreciat și necesar pentru părinți și anume – grupele cu program prelungit. Vă aduceți bine aminte că timp de trei ani municipiul Chișinău a finanțat din bugetul municipal acest serviciu, iar la începutul anului 2024 a decis sistarea acestui serviciu. Probabil din aceleași motive din care a decis reducerea cheltuielilor pentru asistenții personali – supra creditarea din ultimul an în context electoral”, a declarat ministrul educației, Dan Perciun, într-o conferință de presă.

Potrivit lui, în această situație, chiar dacă nu este alocată finanțare din bugetul municipal, Consiliul municipal Chișinău trebuia să aprobe o metodologie prin care să stabilească costurile pentru programul prelungit. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. Respectiv, MEC a decis să aprobe o metodologie în calitate de soluție pentru părinți și pentru școli.

„O să existe un regulament aprobat de Minister, o să-l publicăm mâine. O să stabilim foarte clar cât costă aceste grupe cu program prelungit, în funcție de regimul lor, dacă sunt de trei ore sau de șase ore, iar instituțiile să poată să încaseze aceste resurse de la părinți, dacă sunt dispuși să achite pentru ele. Prețul, probabil va varia între 350 și 500 de lei pe lună”, afirmă ministrul educației.

După aprobarea de către MEC, școlile urmează să aibă discuții cu părinții pentru a conveni asupra funcționalității grupelor cu program prelungit.

Acum două luni, responsabilii Direcției generale educație, tineret și sport a CMC au anunțat taxe fixe pentru grupele cu program prelungit în școlile din Chișinău. Era vorba despre 360 de lei lunar – pentru programul prelungit cu trei ore și 690 de lei – pentru șase ore. Plățile urmau să se realizeze în baza bonului eliberat de instituție. Copiii din familiile social-vulnerabile frecventează grupele cu program prelungit gratuit.

Tot ei spuneau că acum trei ani, în conformitate cu Codul Educației, Primăria a identificat bani pentru a finanța suplimentar școlile, acoperind cheltuielile pentru programul prelungit. Însă, „odată cu presiunea Guvernului asupra bugetului municipal, DGETS a abrogat ordinele de finanțare a grupelor cu program, dar nu a fost sistată activitatea  grupelor. Activitatea lor e prevăzută de regulamentul elaborat Ministerul Educației și Cercetării și de Codul Educației. Prin ordinele de abrogare au fost transmise drepturile de a organiza activitatea grupelor către școli, care urmează să decidă asupra activităților date”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.