MEC a înaintat deţinătorilor de patente propuneri în domeniul comerţului în bază de patentă

Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) a prezentat luni, 18 februarie, propunerile sale în domeniul efectuării comerţului în bază de patentă. Titularii de patente nu se arată foarte optimişti, dar speră că în baza acestor propuneri vor putea negocia cu ministerul, transmite Info-Prim Neo. Printr-un comunicat de presă, MEC anunţă că în rezultatul efectuării pe parcursul săptămânii trecute a unei analize profunde a situaţiei curente, experţii ministerului în domeniul comerţului propun să fie prelungit termenul de realizare a comerţului în bază de patentă la tarabe şi la tejghele pentru anumite categorii de mărfuri în pieţele autorizate. De asemenea, MEC examinează propunerea deţinătorilor de patente de a majora de 2-3 ori costul patentei precum şi de a include în preţul patentei contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale şi la bugetul asigurărilor medicale, se arată în comunicat. Preşedintele Asociaţiei Micului Business (AMB), Eugen Roşcovanu, a declarat pentru Info-Prim Neo că cele două pagini cu modificările propuse care conţin trimiteri la 20 de puncte din legea nr. 93 despre patenta de întreprinzător, urmează a fi discutate de către deţinătorii de patente. Propunerile vor fi difuzate grupului de iniţiativă a protestatarilor, care le va analiza şi va adopta ulterior o poziţie, menţionează Eugen Roşcovanu. Roşcovanu susţine că nu este clar pentru care categorii de mărfuri propune MEC să fie prelungit termenul de activitate în bază de patentă. „O bună parte dintre mărfurile menţionate în propunerea MEC şi aşa sunt permise pentru realizare, comercializarea altora a fost interzisă de la 1 ianuarie 2007 şi 2008”, a precizat Eugen Roşcovanu. În acelaşi timp, preşedintele AMB consideră că propunerea de a include în preţul patentei contribuţiile la bugetele asigurărilor sociale şi medicale vor nemulţumi deţinătorii de patente, la fel ca şi majorarea de 3 ori a costului patentei. Potrivit lui Eugen Roşcovanu, MEC propune pentru Chişinău, Bălţi şi Tighina preţul patentei să fie de 600 lei, pentru centrele raionale – 300 lei şi pentru sate – 150 lei. Sursa citată precizează că aceste modificări au fost susţinute de către deţinătorii de patente doar în contextul în care protestatarii au cerut ca legea nr. 208 să fie implementată începând cu anul 2015, cu condiţia să fie supuse negocierilor majorarea preţurilor şi sortimentului, spaţiul ocupat de un antreprenor sau altul. „Condiţiile deţinătorilor rămân aceleaşi – aplicarea legii nr. 208 începând cu 2015, mai ales că în propunerile MEC nu se spune nici un cuvânt despre această lege, ceea ce poate însemna că ea rămâne în vigoare”, a declarat Eugen Roşcovanu. Anterior, membrii Asociaţiei Micului Business au înaintat către MEC un set de propuneri de alternativă ale titularilor de patentă. În demersul către minister, deţinătorii de patente au cerut abrogarea necondiţionată a Legii nr. 208 fie, ca alternativă, stabilirea unui moratoriu până în anul 2015. O variantă de compromis, potrivit preşedintelui AMB, ar fi şi modificarea legii, astfel încât dreptul de a deschide gratuit întreprinderi individuale să se respecte în paralel cu dreptul de a activa în bază de patentă. Până în prezent deţinătorii de patente au organizat în jur de 120 acţiuni de protest în toate oraşele din republică, cerând abrogarea legii nr. 208. În nota informativă la comunicatul de presă, MEC precizează că Guvernul RM a adoptat un şir de decizii întru facilitarea trecerii de la patente la întreprinderi individuale, precum ar fi: înregistrarea gratis a întreprinderilor individuale; scutirea de la aplicarea aparatelor de casă şi control, pentru o perioadă de un an din momentul înregistrări; sistemul simplificat de raportare fiscală pentru foştii deţinători ai patentei de întreprinzător, ce s-au înregistrat sub forma de întreprindere individuală ş.a.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.