38 de grădiniţe din ţară au fost dotate în anul acesta cu teren de joacă, teren de sport şi cu jucării. De asemenea, copiii de vârstă preşcolară vor beneficia de materiale didactice şi cărţi, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.
În ultimii ani, 550 de grădiniţe şi centre comunitare de educaţie timpurie au avut parte de materiale didactice, iar în anul 2014 încă 858 de instituţii sunt în proces de dotare, în cadrul proiectului „Parteneriat Global pentru Educaţie”, desfăşurat de către Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Banca Mondială şi UNICEF.
Investiţiile în sporirea calităţii educaţiei preşcolare în Republica Moldova continuă acum cu dotarea tuturor grădiniţelor din ţară cu cărţi pentru copii, pentru cadre didactice şi părinţi. Procurarea acestor cărţi a fost gestionată conform procedurilor Băncii Mondiale: a fost lansată licitaţia pe siteul Ministerului Educaţiei, siteul Băncii Mondiale şi în revista economică Logos-Pres SA.
Patru companii locale au procurat dosarul de licitaţie, însă au depus ofertele doar două, Moldpresa Grup şi Prut Internaţional. Ultima a câştigat licitaţia.