Rezervele valutare ale Băncii Naționale sunt suficiente pentru a asigura importurile Republicii Moldova pentru șase luni și corespund cu masa monetară aflată în circulație. Datorită creșterii rezervelor valutare, BNM poate continua procesul de relaxare a politicilor valutare, care rămân a fi încă destul de restrictive atât pentru business, cât și pentru populație. Constatarea aparține economistului IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, și a fost făcută în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”, transmite IPN.
Expertul menționează că pentru prima dată în octombrie 2018 rezervele valutare ale Republicii Moldova au depășit 3 miliarde de dolari, iar evoluția lor arată ce s-a întâmplat cu economia țării. Veaceslav Ioniță s-a referit la trei crize prin care a trecut țara. În 1998 rezervele valutare erau de 363 de milioane de dolari, iar criza, care s-a manifestat prin deprecierea leului de aproape trei ori, a redus aproape de trei ori aceste rezerve, până la 136 de milioane de dolari. Această depreciere a dus la sărăcirea puternică a populației, criză economică, politică și în consecință schimbarea elitelor politice ale țării.
Cât privește criza din 2008, economistul menționează că atunci rezervele valutare au scăzut cu o treime, la 1,1 miliarde de dolari. Criza a fost mai puțin resimțită de populație, deoarece au fost una mondială și regională. Țările din regiune, Federația Rusă și Ucraina, și-au depreciat valuta, iar Republica Moldova se afla în plină campanie electorală și a menținut cu orice preț un curs valutar stabil. BNM a consumat doar o treime din rezervele valutare. Însă, ca urmare a deprecierii valutelor țărilor din regiune businessul a avut de suferit. Agenții economici din agricultură au avut pierderi de peste un 1,5 miliarde de lei.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, cea de-a doua criză ca profunzime a avut loc în 2014. Micșorarea masei monetare s-a manifestat prin reducerea împrumuturilor acordate economiei. Unicele credite care au crescut a fost cele acordate populației. Au scăzut importurile, pe fundalul jafului bancar s-a redus remitențele, finanțările externe și investițiile străine. Per total, intrările de valută în țară au scăzut la trei miliarde de dolari, de la șase miliarde anual.
Economistul IDIS Viitorul afirmă că în prezent Republica Moldova nu este într-o situație critică privind rezervele valutare și măsurile represive privind repatrierea valutei nu mai au o justificare economică.
Emisiunea „15 minute de realism economic” este realizată de către IDIS Viitorul în parteneriat cu Radio Europa Liberă.