Măsuri de precauție în perioada estivală

Cum temperaturile generoase de afară îi fac pe mulți să-și petreacă timpul liber la scăldat, salvatorii vin să le amintească despre regulile care trebuie respectate pentru a evita traumatismele sau, și mai grav, înecurile. Atenționările sunt adresate în primul rând adulților cu copii. Cei  mici nu vor fi lăsați în nicio situație să intre în apă neînsoțiți, iar pe mal vor fi în permanență sub supraveghere.

Șeful adjunct al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgență, Anatolie Viniciuc, a menționat într-o conferință de presă că în localitățile cu risc sporit de înec vor fi organizate echipe mixte ale subdiviziunilor MAI, inclusiv în zonele limitrofe, pe râurile Prut și Nistru. Echipele vor asigura instruirea cetățenilor privind regulile de comportament pe apă, transmite IPN.

Persoanele care își propun să călătorească sunt îndemnate să fie atente la documente și să aleagă un punct de trecere a frontierei mai puțin aglomerat. „Fiți atenți la valabilitatea documentelor, fiți atenți la punctele de trecere pe care le alegeți, folosiți la maximum dispozitivele noastre online pentru a face cunoștință care este timpul de așteptare în punctele de trecere”, a îndemnat șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi. Familiile cu copii mici vor fi verificate în mod prioritar, ca să se afle cât mai puțin timp în punctul de trecere.

Minorii reprezintă o categorie vulnerabilă în perioada sezonului estival din cauza implicării în diferite activități periculoase, inclusiv infracțiuni și accidente rutiere. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, atenționează atât societatea, cât și părinții să manifesteze o prudență sporită față de comportamentul copiilor. Părinții trebuie să fie precauți atunci când minorii rămân singuri acasă, când copii sunt antrenați în diferite activități fără supraveghere în afara blocurilor de locuit. Implicarea copiilor și minorilor în diferite jocuri online de asemenea reprezintă un pericol.

Carabinierii vor executa acțiuni de prevenire și combatere a faptelor antisociale pentru menținerea unui climat corespunzător de siguranță, acordând o mare atenție locurilor cu mare fluență de public în care urmează să fie desfășurate activități religioase, culturale, sportive, de divertisment”, a menționat comandantul Inspectoratului General de Carabinieri, Ștefan Pavlov.

Conferința de presă a subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne a fost organizată pentru a informa publicul despre activitățile de prevenire și de asigurare a securității publice în perioada sezonului estival. La începutul lunii iunie, Inspectoratul General pentru Situații a dat startul Campaniei de prevenire a înecurilor. La lacul Valea Morilor din municipiul Chișinău salvatorii au organizat aplicații pentru a sensibiliza oamenii cu referire la pericolul scăldatului în locuri neautorizate, dar și nerespectării recomandării specialiștilor. Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2021 de la înec au fost salvate 38 de persoane. Tot în această perioadă în bazinele acvatice din țară și-au pierdut viața 22 de persoane, printre  care patru copii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.