Martorii pe cazul omorului de la Vulcănești sunt persecutați de procurori, avocat

Ion Mazur, avocat al văduvei Olga Stoica, susține că martorii pe cazul omorului de la Vulcănești, Nisporeni, din mai 2019, sunt persecutați, reținuți ilegal și li se pornesc dosare penale.

Într-o conferință de presă la IPN, avocatul a menționat că martorii – care au spus că toți cinci figuranți pe acest caz s-au sunat, s-au înțeles să meargă să-l ucidă pe Serghei Stoica, au încărcat armele împreună – acum sunt persecutați de participanții la dosar. Având în vedere aceste circumstanțe, văduva, Olga Stoica, a cerut Procuraturii să facă investigații. La care, Procuratura, într-un răspuns formal, a spus că nu va examina cererea.

„Ne pare rău că așa se întâmplă, pentru că noi am ajuns și în judecată, judecătorii de instrucție, hotărârile menținute și decizia Curții de Apel, obligă procurorul să investigheze toate aceste circumstanțe”, a precizat avocatul.

Ion Mazur spune că a avut loc și o tentativă de omor asupra Olgăi Stoica, dar Procuratura nu întreprinde nimic, chiar dacă s-au adresat, deja a treia oară, la Curtea de Apel ca să oblige Procuratura să facă aceste acțiuni.

Potrivit avocatului, nici nu a reușit bine plângerea Olgăi Stoica să ajungă la Procuratură, că deja există o rezoluție a procurorului șef al procuraturii, prin care spune procurorului executor să pregătească ordonanța de refuz. „Avem un formalism exagerat și o indicație pe cazul dat directă de la conducerea Procuraturii”, a remarcat avocatul.

„Noi nu vorbim că numai procurorul nu cunoaște, noi avem o instanță, o hotărâre de judecată prin care se spune că procurorii nu pornesc urmărirea penală. Conducerea procuraturii are o opinie care uneori nu este bazată pe nimic decât cele auzite de la altcineva și ei mențin aceeași poziție în continuare”, a mai spus Ion Mazur.

În luna martie anul curent, prin sentința Judecătoriei Ungheni, cei cinci inculpați au fost condamnați. Patru dintre ei s-au ales cu câte doi ani de închisoare, iar cel care a tras nemijlocit în victimă – la 12 ani de închisoare. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, condamnații au vârste cuprinse în 21 și 38 de ani și sunt originari din aceeași localitate cu bărbatul omorât. Procuratura precizează că între victimă și atacatori exista un conflict mai vechi. După o discuție aprinsă pe care victima a avut-o, în preajma unui magazin din sat, cu doi din grupul inculpaților, cinci bărbați au venit, mai târziu, cu mașina în fața casei băratului și au deschis focul, în prezența soției și fiicei de 12 ani. Bărbatul a decedat în drum spre spital. Acesta avea 37 de ani și patru copii la întreținere, cel mai mic cu vârsta de un an și jumătate.

Conferința face parte din ciclu de conferințe prevăzute în proiectul IPN „Injustiția la vedere prin mijloace multimedia”. Agenția IPN nu își adjudecă dreptul să decidă dacă organizatorii conferințelor de presă au dreptate în cauzele despre care vor vorbi, aceasta este prerogativă exclusivă a justiției, însă perioada exagerat de lungă, mult mai lungă decât prevede legislația, a acestor cazuri poate fi considerată drept act de nedreptate și injustiție evidentă. Agenția de presă IPN nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.