Marș cu sistarea circulației transportului în centrul capitalei

Cadrele didactice anunță pentru data de 5 aprilie un marș cu sistarea circulației transportului în centrul capitalei. Revendicarea profesorilor rămâne aceeași: majorarea lefurilor cu 50% de la 1 ianuarie anul curent. Acțiunea va începe în scuarul Academiei de Științe, de unde manifestanții vor porni in marș, pe bulevardul Ștefan cel Mare, spre clădirea Guvernului. Decizia a fost luată la plenara Federației Sindicale a Educației şi Științei din 29 martie, transmite IPN.

„Am hotărât toţi împreună să ieșim la proteste. Activitatea noastră de mai departe depinde de noi. Acțiunea din 5 aprilie trebuie să fie foarte masivă pentru a avea succes. Dacă o să fim mai puțin de 10 mii, va fi un marș neînsemnat şi nu ne vor auzi cei de la conducere”, a declarat Mihai Paladi, liderul organizației teritoriale Strășeni a Federației Sindicale a Educației şi Științei.

Președintele organizației sindicale din Chișinău, Maria Sârbu, a spus că, dacă autoritățile nu dau curs solicitărilor de a crește lefurile pedagogilor, va fi sistat procesul de studii. „Vrem un trai decent şi un salariu mai bun. Suntem supărați pe guvernare, le-am dat răgaz două luni şi au venit cu o majorare de 100 de lei”, a spus Maria Sârbu.

Liderul Federației Sindicale a Educației şi Științei, Dumitru Ivanov, a comunicat că pentru 3 aprilie au fost convenite discuții cu reprezentanții guvernării, dar acest lucru nu înseamnă că profesorii renunță la acțiunile de protest. „Profesorii dacă vor să lipsească de la ore, decizia le aparține. Sistarea procesului de studiu este o acțiune extremă pe care ne obligă Guvernul să o aplicăm”, a declarat Ivanov.

Cadrele didactice au desfășurat până acum mai multe acțiuni de protest. Recent, Guvernul a decis să majoreze de la 1 mai salariile angajaților instituțiilor de învățământ preuniversitar, superior și postuniversitar, dar profesorii nu sunt mulțumiți de creșterea anunțată. În prezent un tânăr specialist are un salariu de 1900 de lei, iar cei cu experiență – până la 4000 de lei.

  • dumitru ivanov despre actiunea de protest.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.