Marko Șevcenko: Pentru prima dată în istoria Ucrainei societatea este atât de consolidată

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova spune că războiul din țara sa a intrat într-o fază decisivă, iar Kievul face apel către comunitatea internațională să livreze Ucrainei arme moderne. Potrivit diplomatului, victoria Ucrainei în acest război va reprezenta victoria întregii lumi democratice, iar peste 80% dintre ucraineni consideră că agresiunea militară rusă poate fi învinsă. Marko Șercenko spune că nimic în istoria Ucrainei n-a consolidat atât de mult societatea cum a făcut-o Rusia prin atacul său criminal, notează IPN.

Ambasadorul Ucrainei la Chișinău spune că de la izbucnirea războiului armata rusă a suferit un eșec total în intenția sa de a ocupa Kievul în primele 48 de ore. De asemenea, rușii n-au reușit să preia controlul asupra marilor orașe ucrainene, iar rezistența eroică a armatei ucrainene n-a făcut decât să le întărească oamenilor convingerea că victoria va fi de partea Ucrainei.

„Noi am reușit să rezistăm în primele cele mai grele săptămâni de luptă. Acum situația s-a îmbunătățit considerabil, dar rămâne destul de grea. Inamicul nostru n-a reușit să intre în Kiev și în niciun alt mare oraș decât Herson. Starea de spirit a societății este la cel mai înalt nivel de la începutul războiului. Este pentru prima dată în istoria Ucrainei când societatea este atât de consolidată, mai mult de 80% dintre ucraineni consideră că Ucraina poate să învingă acest război. Atrocitățile comise de soldații ruși n-au făcut decât să întărească starea de spirit a ucrainenilor și să crească numărul cetățenilor care vor ca războiul să se termine cu victoria Ucrainei. În prezent, militarii ruși s-au retras din regiunile de nord și acum se pregătesc pentru lupta decisivă din acest război, lupta pentru Donbas și sudul Ucrainei. Dar ucrainenii la fel se pregătesc și credem că victoria va fi a noastră”, a spus Marko Șevcenko în cadrul emisiunii „Dimensiunea diplomatică” de la postul public de televiziune.

Potrivit ambasadorului, lupta decisivă dintre Rusia și Ucraina se va da în perioada următoare, iar țara sa face apel către întreaga comunitate internațională să livreze cât mai rapid arme militarilor ucraineni. Diplomatul spune că, la negocieri, delegația ucraineană nu face nicio concesie în favoarea Rusiei și cere insistent încetarea focului și retragerea imediată a trupelor.

„Noi suntem într-un război cu o țară cu resurse economice, umane și miliare mai mari decât cele ale Ucrainei. De aceea avem nevoie de suport. Pentru că intrăm în faza decisivă a acestui război, iar stocurile noastre de armament sovietic sau postsovietic sunt destul de limitate. Avem nevoie de arme moderne, de aceea vorbim cu aliații noștri despre acordarea unor arme mai sofisticate. Dar acest lucru trebuie să se întâmple rapid, pentru că fiecare zi pentru noi înseamnă pierderi de vieți omenești. De la orice negocieri se așteaptă un tratat de pace sau de oprire a focului. În cazul nostru, orice document semnat între Ucraina și Rusia înseamnă o oprire a războiului, iar trupele ruse să se retragă de pe teritoriul nostru complet, inclusiv Donbas, Crimeea. Noi am putea negocia aici o perioadă mai îndelungată de timp, dar poziția noastră oficială este ca trupele ruse să se retrasă până la linia din 23 februarie”, a mai spus diplomatul ucrainean.

Potrivit datelor ONU, de la începutul războiului din Ucraina, peste 4,6 milioane de ucraineni și-au părăsit țara. Datele Ministerului de Interne de la Chișinău arată că pe teritoriul Republicii Moldova se află, în continuare, peste 96 de mii de refugiați ucraineni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.