Pentru întâia dată Regatul Țărilor de Jos este prezent în Republica Moldova la nivel de prim-ministru. Totodată, între cele două țări de mulți ani există o cooperare strânsă, în permanentă dezvoltare și o susținere reciprocă pe plan internațional. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul conferinței de presă, care a avut loc după întrevederea președintei Maiei Sandu cu prim-ministrul Olandei Mark Rutte, aflat într-o vizită în țara noastră, transmite IPN.
„Este un prilej deosebit pentru resetarea dialogului politic și consolidarea relațiilor bilaterale, dar și pentru a pune baza unui parteneriat puternic de viitor, în domenii importante pentru cetățenii noștri”, a remarcat Maia Sandu, subliniind importanță susținerii din partea unei țări-fondatoare a Uniunii Europene, pentru care libertățile politice, civice și economice sunt valori pe care și le dorește și Republica Moldova.
La nivel guvernamental, olandezii i-au sprijinit pe moldoveni în dezvoltarea drepturilor omului, bună guvernare și democrație, presă independentă, domeniul justiției și statului de drept. Diverse inițiative lansate de organizații civice sau de caritate olandeze, s-au materializat în proiecte sociale pentru oameni sau în mici afaceri care au creat locuri de muncă în țara noastră.
Cât privește perspectivele cooperării bilaterale, Maia Sandu a evidențiat interesul pentru combaterea criminalității cibernetice, consolidarea abilităților salvatorilor și pompierilor, dar și dezvoltarea agriculturii, energiei regenerabile și altor sectoare în care Regatul Țărilor de Jos are o experiență și performanțe deosebite. Totodată, șefa statului a solicitat susținerea autorităților de la Amsterdam în dialogul Chișinăului cu Uniunea Europeană, inclusiv în sensul unei abordări diferențiate a statelor membre ale Parteneriatului Estic, cu accent pe cooperarea cu țările „Trio asociat”.
Chiar dacă în sectoarele IT, agroindustrial, imobiliar, finanțe, construcții din Republica Moldova funcționează 153 de întreprinderi cu capital olandez, potențialul neexplorat este mare. Maia Sandu a invitat businessul olandez în Moldova, asigurându-l că aici se lucrează pentru a crea un mediu de afaceri prietenos, cu garanții că investitorii vor activa într-un cadru legal sigur, corect și echitabil. Se preconizează că în luna mai va avea loc un forum al oamenilor de afaceri din ambele țări.
„Am dezvoltat o cooperare excelentă pe parcursul anilor, dar trebuie să facem mai multe. Am dori să ajutăm în reformarea economiei, justiției, inclusiv ca parte a implementării Acordului de asociere a Republicii Moldova cu UE”, a spus, la rândul său, prim-ministrul Mark Rutte. Dânsul a observat că reformele de pe agenda de lucru a guvernului de la Chișinău sunt cruciale pentru prosperitatea Republicii Moldova. Ele vor aduce investiții, vor conduce la înflorirea activității economice. „Noi vom acorda asistență în reformarea justiției și combaterea corupției, vom oferi Moldovei resurse și experiență pentru reformarea și extinderea capacităților sistemului judiciar”, dar e nevoie de timp pentru ca reformele să dea rezultate, a specificat oficialul.