Secretarul Fracțiunii Partidului Șor, Marina Tauber, consideră că noul Parlament trebuie să purceadă la lucruri concrete și fapte reale pentru cetățeni, cei din țară sau cei care sunt în străinătate. În opinia sa, discuțiile despre funcții și cum va funcționa legislativul este un lucru neimportant, transmite IPN.
În plenul Parlamentului, Marina Tauber a declarat că echipa Partidului Șor va munci pentru oameni și fracțiunea va coopera cu toți deputații, din toate partidele, care vor să aducă beneficii țării și cetățenilor.
Deputata speră că „experiența lor va fi luată în considerare și că se va lucra constructiv, pentru că oamenii așteaptă ca Moldova să ajungă dezvoltată, frumoasă și cu condiții care să întoarcă cetățenii acasă”.