Marina Tauber a fost pusă sub învinuire. Procurorii vor cere să fie arestată

Deputata Partidului Politic  „Șor”, Marina Tauber, a fost pusă sub învinuire. Procurorii anticorupție vor depune, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, demersul de aplicare a măsurii preventive sub forma de arest preventiv pe un termen de 30 zile. Informația a fost comunicată pentru IPN de procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanții mass-media.

Marina Tauber a fost pusă sub învinuire pe două capete de acuzare: acceptarea cu bună știință a finanțării Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „Șor” pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate.

Marina Tauber a rămas fără imunitate parlamentară la 21 iulie, după ce procurorul general interimar Dumitru Robu a cerut acest lucru în plenul Parlamentului. În aceeași zi, deputata a fost reținută pentru 72 de ore.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.