Mariana Onceanu-Hadârcă: Până să te mândreşti cu ţara, trebuie să-i oferi multă dragoste

Mândria de ţară e ca şi mândria de copil – înainte de a te mândri, trebuie să-i oferi multă dragoste, iar aceasta înseamnă efort şi grijă permanentă faţă de el, înseamnă să-l educi, să-l instruieşti, să-i oferi o undiţă şi să-l înveţi să prindă peşte. Abia atunci poţi avea dreptul moral de a cere să fii mândru de el. De această părere este Mariana Onceanu-Hadârcă, membră a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, contactată de IPN în cadrul ciclului de materiale cu ocazia celor 25 de ani de Independenţă a Republicii Moldova.

În viziunea sa, la această aniversare, Republica Moldova este foarte puţin independentă, slabă şi hărţuită de interese meschine. Mariana Onceanu-Hadârcă îi doreşte poporului o administrare a lucrurilor în ţară de model european, „să ştim a ne organiza pentru a avea un nivel înalt de bunăstare şi de relaţii sociale umane, să nu mai căutăm raiul în altă parte, ci să avem puterea şi voinţa de a-l construi, de fapt de a ne creşte grădina, aici la noi, acasă”.

Mariana Onceanu-Hadârcă e de părere că cele mai mari realizări din această perioadă sunt copiii şi tinerii, care au oportunitatea de a face carte, de a-şi dezvolta mintea şi caracterul liber, fără restricţii şi prejudecăţi ideologice, şi mai ales faptul că au şansa de a merge la studii la orice şcoli şi universităţi din lume. O altă mare realizarea este libertatea – libertatea de a alege: faptul că oamenii se pot deplasa liber în lume şi că îşi pot decide singuri soarta, în sensul că „pot alege să practice o meserie la buget, să se angajeze la privat, să încerce o afacere pe cont propriu, sau... să vândă verdeaţă în piaţa agricolă, sau ...să plece din ţară”.

Printre cele mai mari eşecuri, în opinia sa, sunt de asemenea copiii şi tinerii, acea parte a lor care nu are acces la educaţie şi instruire şi nu are posibilitatea să se dezvolte, să aibă o meserie şi să-şi găsească rostul. Cauza derivă din alt mare eşec, şi anume incapacitatea oamenilor din Republica Moldova de a gestiona corect şi de a profita de libertate, „incapacitatea noastră a tuturor, dar mai ales a celor care s-au perindat pe la conducere de a construi un real şi adevărat stat de drept”. Un alt mare eşec este compromiterea valorilor şi a semnificaţiilor noţiunilor de „democraţie şi standarde europene”.

Mariana Onceanu-Hadârcă a mai spus că Independenţa poate fi comparată cu un pom sau cu o grădină, care poate fi frumoasă şi poate da rod, chiar dacă nu are condiţii climaterice-geopolitice favorabile, poate creşte şi în mijlocul pustiului, şi pe o insulă stâncoasă, dacă are oameni pricepuţi, harnici şi cu multă voinţă care să îngrijească de ea.

La 25 de ani de Independenţă, marcată pe 27 august, Agenţia de presă IPN „s-a autosesizat” să adune un portret a ceea ce constituie astăzi Republica Moldova. Pentru aceasta a provocat mai multă lume, inclusiv oameni de stat, politicieni, businessmeni, activişti civici, artişti, dar şi persoane fără funcţii şi titluri, dar care au ce spune. Tabloul generic se numeşte: „Gânduri despre şi pentru Moldova”, iar materialele sunt publicate din 18 iulie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.