Marian Lupu: Salarizarea demnitarilor mai aşteaptă
Salarizarea deputaţilor, miniştrilor, preşedintelui de ţară, dar şi preşedintelui Parlamentului este un subiect care poate să mai aştepte, spune spicherul Marian Lupu.„Eu gândesc că după ce au fost majorate salariile funcţionarilor publici, o lege pe care am adoptat-o anterior, ar trebui să mergem cu majorări de salarii pentru cei din administraţia publică locală şi alte categorii de bugetari”, a declarat jurnaliştilor Marian Lupu, transmite Info-Prim Neo.
Preşedinte Parlamentului a precizat că această opinie în curând va fi transpusă într-o poziţie oficială în cadrul dezbaterilor în sala Parlamentului.
Cât despre intenţia Serviciul Protecţie şi Pază de Stat de a achiziţiona trei maşini de lux pentru conducerea de vârf a statului, preşedintele Parlamentului, a declarat că a auzit despre aceasta din mass-media. Marian Lupu a menţionat că după ce s-a documentat, a aflat că aceste sume au fost alocate acum un an sau poate chiar doi ani. Marian Lupu a declarat că automobilul cu care se deplasează în prezent este într-o stare bună şi nu ar avea nevoie de un automobil nou.
Şeful Serviciului Protecţie şi Pază de Stat a declarat recent că intenţionează să procure trei limuzine pentru şeful statului, premier şi preşedintele Parlamentului. Potrivit lui, maşinile actuale ar fi vechi şi ar pune în pericol viaţa demnitarilor.