Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, este convins că Partidul Liberal Democrat se pregăteşte de alegeri parlamentare anticipate. Politicianul a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectele de legi propuse şi votate în Parlament vineri, 3 mai, de către PLDM şi PCRM reprezintă o înţelegere dintre liderii celor două formaţiuni, transmite IPN.
Marian Lupu a declarat că Vlad Filat s-a înţeles cu preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, ce proiecte să propună, iar PLDM le-ar fi promis comuniştilor că toate acţiunile sunt îndreptate spre apropierea alegerilor anticipate. Democratul a mai spus că cel mai elocvent exemplu este proiectul de modificare a Legii Guvernului.
„Dacă ar fi avut intenţia clară de a forma un nou guvern, PLDM era să fie axat pe negocieri, dar nu se doreşte acest lucru. Pentru ce trebuie extinse competenţele premierului interimar dacă urmează să fie ales un prim-ministru peste o săptămână? Competenţe extinse îi trebuie unui premier interimar care se va menţine o perioadă mai lungă, până la alegeri de exemplu”, a opinat Marian Lupu.
Democratul a mai spus că a discutat zilele trecute cu mai mulţi oficiali europeni, care au vrut să afle ce proiecte au fost propuse pe ultima sută de metri de către parlamentari. Potrivit lui Marian Lupu oficialii europeni au remarcat că unele proiecte legislative pot stopa parcursul european al Republicii Moldova şi procesul de negocieri pe marginea Acordului de Asociere cu UE.