Marian Lupu: PDM răspunde pozitiv apelului făcut de preşedinte

Partidul Democrat este deschis spre dialog pentru depăşire grabnică a crizei politice, a anunţat marţi, 19 februarie, la un briefing de presă, preşedintele formaţiunii, Marian Lupu, transmite Info-Prim Neo. „Suntem ferm pe poziţia de a găsi soluţii pentru depăşirea cât mai grabnică a crizei create de PLDM. PDM a dat un răspuns pozitiv apelului la dialog făcut de preşedintele ţării, Nicolae Timofti. Dar la un dialog real, constructiv, fără amânări şi manevre de culise. Suntem în aşteptarea propunerilor concrete. Oamenii aşteaptă fapte şi acţiuni”, a spus Marian Lupu. Liderul PDM a mai declarat că, de o săptămână, ţara este îngrijorată în urma deciziei PLDM de a rupere acordul de alianţă, oamenii sunt neliniştiţi şi dezaprobă această situaţie pentru că haosul politic poate avea efecte negative asupra ţării, dar şi asupra politicii externe. Preşedintele PDM a specificat că a avut o serie de convorbiri cu diplomaţii acreditaţi la Chişinău, care se arată nedumeriţi de situaţia creată. „Ceea ce nu pot înţelege partenerii externi este cum poţi să neglijezi un contract politic şi să rişti cu obiectivele naţionale ale ţării”, a spus liderul democrat. Referindu-se la descinderile CNA din ultima perioadă şi la interceptările convorbirilor telefonice care au apărut în presă, Marian Lupu a spus că PDM nu face niciun fel de presiuni politice pe aceste cazuri. Pe13 februarie, Vlad Filat a anunţat că PLDM iese din acordul Alianţei pentru Integrare Europeană. Liderul liberal-democrat a spus atunci că este gată să discute un nou acord, care să excludă principii oligarhice.
  • marian lupu despre inceperea dialogului.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE