Marian Lupu participă la Summitul şefilor de state şi de guverne SEECP

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, participă, în perioada 29-30 iunie, la Summitul şefilor de state şi de guverne a Procesului de Cooperare Sud-Est Europeană (SEECP), care se desfăşoară în Muntenegru, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Aparatului preşedintelui. Marian Lupu a declarat că participarea Republicii Moldova la acest forum reprezintă un argument important pentru parcursul european al Republicii Moldova, precum şi pentru o implicare mai activă în procesele de cooperare la nivel regional. Summit-ul şefilor de state şi de guverne SEECP va marca sfârşitul de un an al preşedinţiei Muntenegru în cadrul acestei organizaţii. Preşedinţia pentru următorul an va fi preluată de Serbia. Marian Lupu are planificate întrevederi bilaterale cu şefi de state şi de guverne, printre care şi preşedinţii din Muntenegru şi Serbia. În calitate de invitaţi la reuniune participă reprezentanţi ai preşedinţiei Uniunii Europene şi Comisiei Europene, preşedinţiei OSCE, Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre, Pactul de Stabilitate, Consiliul Europei, Banca Mondială, BERD, BEI etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE