Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, spune că agricultura Moldovei trece printr-o perioadă de încercări ca urmare a restricţiilor la import anunţate de Federaţia Rusă. În aceste condiţii, politicianul a informat pe pagina sa de facebook că în primele zile ale lunii septembrie deputaţii vor discuta subiectul în cadrul şedinţei Parlamentului unde vor revizui alocările din bugetul de stat, transmite IPN.
„Desigur, nimeni nu e fericit atunci când nu-şi poate vinde producţia, atunci când o piaţă externă tradiţională devine brusc inaccesibilă. E un moment greu, aşa cum au mai fost momente grele pentru agricultura noastră. Dar tocmai în astfel de momente avem nevoie de solidaritate, nu de vrajbă, şi de soluţii concrete, nu de proteste speculate politic. Eu cred, la fel ca majoritatea moldovenilor, că locul tractoarelor este în câmp, nu pe şosele. Iar acei care s-au lansat în proteste şi scandaluri – din fericire foarte puţini – nu vor binele Moldovei (la fel ca şi cei – tot puţini – care s-au repezit să-i încurajeze). Cei care aduc vrajbă şi confruntare nu sunt oamenii soluţiilor, ci doar oameni care adâncesc problemele”, scrie Marian Lupu.
Politicianul îi îndeamnă pe toţi agricultorii să aibă încredere în Guvern, să aibă dialog constant cu Guvernul şi cu Ministerul Agriculturii pentru a găsi soluţiile adecvate situaţiei de faţă. „Moldovenii trebuie să se arate uniţi în faţa problemelor. Fiindcă unirea face puterea. Măsurile de compensare a pierderilor anunţate deja de Guvern sunt o primă soluţie la problemele agricultorilor. Noi am presupus asemenea scenariu şi am lansat negocieri cu partenerii de dezvoltare în vederea asistenţei financiare pentru soluţionarea problemei”, a adăugat preşedintele PDM.
Marian Lupu este sigur că aceste probleme vor fi soluţionate în scurt timp. „Ne bazăm pe partenerii de dezvoltare în vederea asistenţei financiare, dar şi sursele interne pot şi vor fi găsite. Autorităţile vor fi deschise pentru dialog şi suport, agricultura rămâne în continuare un domeniu important pentru economia ţării având şi un rol social important. În această situaţie dificilă nu e loc pentru speculaţii”, a mai scris politicianul.
Preşedintele PDM a adăugat că nu se vor pune în discuţiei propunerile unor persoane de a denunţa Acordul de Asociere cu UE. Politicianul face apel la dialog şi abordare pragmatică, matură şi constructivă a situaţiei.