Marian Lupu: „Moldova a scăpat de dominaţia unui singur partid”

Şeful interimar al statului şi liderul Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, a apreciat pozitiv rezultatele alegerilor locale, atât în turul întâi, cât şi în turul doi. Potrivit lui, PDM are cea mai spectaculoasă creştere între componentele Alianţei pentru Integrare europeană (AIE) în comparaţie cu ultimele alegeri parlamentare, dar şi cu rezultatele localelor de acum patru ani. Marian Lupu a făcut primele comentarii la această temă marţi, 21 iunie, după şedinţa AIE. „Cetăţenii Republicii Moldova nu mai sunt sub capacul unor influenţe ale unui partid sau altul, noi mergem pe calea dezvoltării societăţii, ca o societate pluralistă şi dezvoltarea unui sistem politic pluripartidist”, a formulat Marian Lupu principala, la părerea sa, concluzie politică generată de ultimul scrutin electoral. În context, Marian Lupu a apreciat că acest rezultat, atât pe ţară, cât şi la nivelul municipiului Chişinău, vine să consolideze un echilibru foarte necesar, politic, să contribuie la consolidarea stabilităţii ulterioare în Republica Moldova. Referindu-se la şedinţa AIE, care a lansat oficial cadrul relaţiilor post-electorale între componentele actualei guvernări, liderul PDM a spus că cele 3 formaţiuni au decis să-şi consolideze forţele şi la nivel local. De asemenea, potrivit lui, au fost reluate discuţiile pentru alegerea şefului statului. „Astăzi am pus în discuţie şi problema privind angajamentul nostru, al celor 3 componente ale Alianţei, pentru alegerea şefului statului şi ne-am înţeles cu toţii să găsim orice formulă potrivită, legală. Alegerea şefului statului va încheia criza politică ce devine deja una de durată, şi pe această cale se vor evita alegerile anticipate care nu sunt benefice pentru ţară”, a spus Marian Lupu. Fiind întrebat cum califică răspunsul Comisiei de la Veneţia pe acest subiect, Lupu a spus, că există mai multe subiecte şi dacă se face referinţă la unul, trebuie să se facă referinţă la toate, inclusiv la concluziile de ordin juridic. „Este foarte clar indicat că ţine de dreptul suveran al Curţii Constituţionale, a unui stat suveran, de a găsi o soluţie ţinând cont, voi încerca să citez, „de circumstanţele particulare care s-au format în ţară, pentru depăşirea crizei politice”. Deci, este un document care oferă un coridor de flexibilitate şi în ultimă instanţă este Curtea Constituţională a Republicii Moldova care urmează să dea verdictul”, a explicat Lupu. Liderul PDM a mai spus că dacă nu va fi posibilă această cale, „vom găsi alte căi legale, important este ca orice soluţie să se încadreze în reperele legislative ale ţării şi să conducă la rezultatul scontat”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.