Marian Lupu: Începem actuala sesiune parlamentară într-un moment tensionat

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, spune că începem actuala sesiune parlamentară într-un moment tensionat, în care avem, pe de o parte, nemulţumirea cetăţenilor legată de modul lent în care evoluează lucrurile în ţară, pe de altă parte, avem de-a face cu mai multe grupuri de provocatori. În alocuţiunea sa din plenul Parlamentului, deputatul a declarat că este mai important ca oricând să dăm dovadă de luciditate, de fermitate, dar e momentul şi să ne facem o autoevaluare cât mai realistă, transmite IPN.

Marian Lupu a menţionat că prioritatea pentru această sesiune parlamentară ar trebui să fie aceea că Parlamentul să exercite presiune pe instituţiile statului să finalizeze ancheta şi să dea răspunsuri clare legate de ceea ce s-a întâmplat la BEM. O altă problemă care stă în faţă este ‎cea legată de situaţia economică. „Cred că ar trebui ca Parlamentul, împreună cu Guvernul, să înceapă să lucreze la un plan anticriză, să se întrunească în şedinţe comune şi să analizeze toate scenariile posibile şi să pregătească un plan bine structurat de acţiuni”, a declarat deputatul.

În opinia sa, un alt subiect important este cel legat de criza profundă de credibilitate în care se află instituţiile. „Pe lângă aceste probleme avem şi altele, de aceea e important că acest început de sesiune să îl facem într-un ton cât mai realist, iar asta nu pentru ca am avut câteva proteste, ci pentru că situaţia din ţara ne impune acest lucru”, a declarat Marian Lupu.

Politicianul a mai spus că faptul că există o majoritate parlamentară fragilă trebuie să ne indice clar cât de mare e responsabilitatea fiecărui deputat din coaliţie faţă de ceea ce se va întâmpla în continuare. Democratul a făcut un apel şi către colegii deputaţi independenţi, să înţeleagă momentul complicat prin care ar putea trece statul în cazul pierderii majorităţii parlamentare şi să pună pe primul plan interesul ţării. Totodată, acesta s-a adresat celor din opoziţie, care organizează proteste şi speră că la capătul lor se află victoria. Potrivit lui, la capăt nu e victoria, ci anarhia, dar şi responsabilitatea pentru haosul creat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.