Marian Lupu crede în continuare că la 7 aprilie a avut loc o tentativă de lovitură de stat

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, nu şi-a schimbat părea şi consideră în continuare că la 7 aprilie 2009 a avut loc o tentativă de lovitură de stat. Declaraţiile au fost făcute marţi 23 februarie, înainte ca Marian Lupu să intre în sediul Procuraturii Generale, unde a fost chemat pentru audieri, transmite Info-Prim Neo. "Vreau să vă readuc aminte cum au fost spuse lucrurile: acele evenimente, de fapt, reprezintă mai multe evidente, mai multe caracteristici, care ar permite să bănuim tentativa unei lovituri de stat", a menţionat Marian Lupu, preşedinte al parlamentului în acea perioadă. Întrebat de către cine a fost organizată această tentativă, liderul democrat a spus că lucrurile sunt vizibile, iar cele care nu sunt vizibile este sarcina procuraturii şi a comisiei parlamentare de anchetă să le elucideze. "Vreau să cunosc şi eu acele lucruri", a menţionat Marian Lupu. El a mai spus că la 7 aprilie, de dimineaţă şi până la 15.30, s-a aflat în biroul său de la parlament, după care s-a deplasat la guvern pentru întâlnirea cu liderii opoziţiei. După conferinţa de presă pe care a susţinut-o, s-a aflat în anticamera prim-ministrului. Cu referire la drapelul României, arborat pe clădirea parlamentului, Marian Lupu a spus că este în continuare de părere că nu este un lucru care poate fi salutat şi că este, de fapt, o ruşine ceea ce s-a întâmplat. Despre Valeriu Boboc, tânărul care a decedat la 7 aprilie, Marian Lupu spune că a solicitat informaţii, dar că nimeni nu i-a raportat nimic despre acest caz. El a mai spus că, timp de 4 ani, a fost exclus treptat din circuitul informaţional şi din procesul de luare a deciziilor în PCRM şi că acesta a şi fost motivul pentru care a plecat din partid. Marian Lupu crede că este prematur să fie adresate învinuiri unor partide politice pentru evenimentele din aprilie 2009, dar că persoanele vinovate trebuie să fie trase la răspundere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.