Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, crede că subiectul coaliţiei între partidele pro-europene este depăşit din cauza comportamentului Partidului Liberal Democrat din Moldova. În această situaţie se impune soluţia unei majorităţi parlamentare pentru învestirea Guvernului, eventual, fără oficializarea unei coaliţii majoritare. Liderul PDM a expus aceste şi alte opinii într-un interviu, acordat portalului moldova.org, după ce luni seara, 30 noiembrie, Consiliul Naţional Politici al PLDM şi-a anunţat decizia de a participa la negocierile privind constituirea coaliţiei pro-europene, reiterând pre-condiţiile expuse anterior.
„Eu cred că subiectul unei coaliții politice între partidele pro-europene este deja unul depăşit, tocmai din cauza comportamentului PLDM. Inclusiv atitudinea ambiguă a liberal democraţilor arată că nu ne mai rămâne decât să vedem în ce fel putem să găsim voturile necesare pentru formarea unei majorități parlamentare care să poată investi cât mai repede noul Guvern. Noi suntem gata să discutăm, aşa cum am anunţat de la bun început, să căutăm o formulă de a face o majoritate parlamentară în jurul noului guvern, cred că acest lucru îl putem face şi fără să facem neapărat o alianţă. Îi vom întreba în primul rând pe colegii din PLDM dacă vin la discuţii, câţi deputaţi reprezintă în mod real, ca să ştim cum discutăm şi ce lipsă de voturi avem, e un amănunt important. Pentru că una e dacă ne bazăm pe voturile a 10-12 deputaţi de la ei şi alta e dacă pe toţi 18”, a spus Marian Lupu.
Preşedintele PDM a afirmat că decizia PLDM de a participa la negocieri a fost una previzibilă. „Desigur, conducerea PLDM deja nu mai putea evita să îşi asume public această decizie. Ei au reuşit prin diferite tertipuri să amâne, dar deja presiunea din teritoriu asupra conducerii PLDM era teribilă, ei au fost practic somați să adopte această decizie. În plus, există şi acea recomandare foarte clară pe care au transmis-o liderii europeni, ca liberal-democrații să termine cu jocurile şi să vină la discuții”, a spus el.
Potrivit lui Marian Lupu, PDM nu acceptă înaintarea condiţiilor ca modalitate de începere a negocierile. „Nimic nou, sunt aceleaşi pe care le plimbă prin presă de ceva timp, ca pretext să nu negocieze. Dacă vrei să blochezi orice discuție, asta e modalitatea cea mai simplă: pui condiții. Până la urmă nu natura condițiilor provoacă blocajul, ci atitudinea, mimarea dialogului. Chiar şi partenerii europeni au spus foarte clar: aşezați-vă şi discutați, fără precondiții! De aceea, astăzi pe nimeni nu interesează condițiile PLDM. Să vină la discuții şi o să afle poziția noastră. Noi suntem gata să avem discuții cu toate partidele. Cei care însă vin cu condiții, vor pleca aşa cum au venit, cu tot cu condiții”, a declarat Marian Lupu.
Potrivit lui, până la sfârşitul săptămânii curente ar putea fi numit un candidat la funcţia de premier. „Dacă reuşim ca săptămâna aceasta să cădem de acord asupra modului în care vom vota Guvernul, cred că la sfârşitul acestei săptămâni deja am putea să propunem un premier. Toate partidele se vor consulta cu privire la această candidatură”, a declarat preşedintele PDM, Marian Lupu.
Consiliul Naţional Politici al PLDM a decis că formaţiunea va participa la negocierile şi crearea unei majorităţi parlamentare pentru învestirea unui nou guvern. Totodată, formaţiunea va insista în continuare pe condiţiile anunţate anterior privind adoptarea unei foi de parcurs pentru scoaterea din subordonare partinică a instituţiilor independente cu atribuţii de control, reglementare, supraveghere şi asigurare a legalităţii; constituirea unui guvern condus de un prim-ministru neafiliat politic; crearea condiţiilor egale pentru toate părţile participante la consultări; - asigurarea caracterului public al discuţiilor politice.