Marian Lupu califică discuţia cu PLDM ca fiind pozitivă

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, califică discuţiile cu liberal-democraţii ca fiind pozitive şi constructive, în pofida faptului că nu cunoaşte finalitatea acestora, deoarece PLDM urmează să adopte decizia finală privind învestirea viitorului Guvern. Întâlnirea a avut loc în a doua parte a zilei de marţi, 12 ianuarie, transmite IPN.

„Am constat că avem o majoritate parlamentară formalizată de 56 de deputaţi urmare a declaraţiei prezentată şefului statului. Am dat un mesaj pozitiv pentru extinderea acestei majorităţi eventual dacă PLDM i-a decizia să se alăture. Nu am purtat negocieri privind funcţii, zone de responsabilitate politică. Am convenit să începem aceste negocieri după semnarea decretului de desemnare a candidatului la funcţia de prim-ministru”, a spus Marian Lupu.

Politicianul a accentuat că eventuale negocieri pot dura câteva săptămâni, dar acum clasa politică are practic o zi până când expiră termenul limită, 14 ianuarie, de semnare a decretului privind desemnarea unui candidat la funcţia de premier.

„Negocierile nu pot dura o singură zi. Dacă ne angajăm astăzi în aceste negocieri riscul este iminent că ele nu se vor încheia până pe 14 ianuarie. Am convenit că cei de la PLDM vor discuta în cadrul fracţiunii, iar o decizie în acest sens urmează a fi emisă până mâine dimineaţă. Dacă o decizie pozitivă se ia, cei care nu au semnat declaraţia, să o semneze, şi preşedintele să semneze decretul, şi noi ne aşezăm la negocieri ca să pregătim Programul şi componenţa executivului”, a specificat Marian Lupu.

Partidul Democrat îşi convoacă miercuri, 13 ianuarie, Biroul politic, în cadrul căruia urmează să se ia decizia pe cine va înainta la funcţia de premier.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.