Marian Lupu: Am simţit din start că nu se doreşte să se semneze un acord

Liderul PDM, Marian Lupu, se arată dezamăgit de faptul că, până acum, colegii săi din AIE nu manifestă deschidere pentru formarea alianţelor la nivel local. „Am simţit din start că nu se doreşte să se semneze un acord. Un acord semnat este precedat de anumite mişcări, negocieri de cifre, de teritorii, de raioane. Eu nu simt şi nu văd niciun interes. Ba mai mult, au fost făcute declaraţii directe care spun că nu vor fi niciun fel de discuţii la nivel central. Totul se lasă pe seama localilor”, a declarat Marian Lupu în discuţie cu reprezentanţii mass-media, transmite Info-Prim Neo. Marian Lupu a ţinut să precizeze că proiectul propus de PDM a fost gândit ca un punct de plecare şi nu este o poziţie bătută în cuie. „De ce ne jucăm de-a bombonica. Facem un ping-pong. Când unii invită la negocieri şi alţii nu doresc să negocieze, nu se întâmplă absolut nimic. Şi de aici încolo noi puteam vedea diferite scenarii”, a spus Marian Lupu. Preşedintele PDM a menţionat că în această situaţie există un pericol ca unele echipe ale partidelor să formeze anumite alianţe cu alte formaţiuni decât cele din AIE. „Pentru a evita aceste consecinţe, am propus să negociem, să ajungem la un numitor comun şi să dirijăm în cooperare cu coechipierii din teritorii”, a mai spus Marian Lupu. Potrivit liderului democrat, şi Acordul de bază al AIE este pe muchie de cuţit. „Vizibil tare încă nu este. Mie îmi place o vorbă care spune: чуть-чуть беременным быть нельзя – ori da, ori nu”, a subliniat Marian Lupu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.