Marian Lupu: Alegerea şefului statului doar de dragul alegerii este o cale către alegeri anticipate

Alegerea şefului statului doar de dragul alegerii nu este o soluţie, fiindcă această cale nepregătită duce spre continuarea crizei politice şi spre alegeri anticipate, un lucru cu efecte dramatice pentru Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută de spicherul Marian Lupu la împlinirea a doi ani de când Parlamentul nu poate alege preşedintele ţării, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Marian Lupu, în cadrul legal existent acest exerciţiu trebuie să fie efectuat atunci când va fi pregătit, pentru ca alegerea preşedintelui să aibă loc. Deputatul neafiliat Mihai Godea a declarat că pentru alegerea preşedintelui trebuie ori să se renunţe la interesul de partid, ori să se renunţe la orgoliul personal şi politic. „Alegerile anticipate ar putea să fie încă o soluţie temporară pentru Republica Moldova”, a adăugat parlamentarul. Deputatul a mai spus că orice partid care se respectă îşi doreşte să aibă un şef de stat. „Alianţa de guvernământ acum ar trebui să insiste şi să accelereze reformele pe toate domeniile, în aşa fel ca efectele economice şi sociale să fie cât mai puţin resimţite de cetăţeni”, a subliniat Mihai Godea. Potrivit deputatului, la subiectul alegerii preşedintelui trebuie să se revină la modul cel mai serios imediat după alegerile locale. La 20 mai 2009, un vot nu le-a ajuns comuniştilor pentru a o alege pe Zinaida Greceanâi în calitate de preşedinte al ţării. Alegerile repetate au avut loc la 28 mai, dar şi acestea au eşuat, astfel că preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, a dizolvat Parlamentul şi a stabilit data alegerilor parlamentare anticipate pe 29 iulie 2009. În urma alegerilor anticipate, s-a constituit Alianţa pentru Integrare Europeană, care l-au înaintat, în decembrie 2009, pe Marian Lupu în calitate de candidat la preşedinţie. Alegerile au eşuat din nou şi în noiembrie 2010 au avut loc noi alegeri parlamentare. Acestea au fost precedate în septembrie de un referendum constituţional pentru modificarea procedurii de alegere a şefului statului. Majoritatea votanţilor s-au pronunţat pentru alegerea directă a preşedintelui de către popor, dar rezultatele nu au fost validate din cauza prezenţei insuficiente la urne.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.