Desfăşurarea alegerilor deschise a candidaţilor PDM pentru Parlament a fost un succes. Cetăţenii au demonstrat că ei vor să participe la luarea deciziilor şi au un cuvânt de spus. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele PDM, Marian Lupu, într-o conferinţă de presă, luni, 29 septembrie, transmite IPN.
Liderul PDM a subliniat că, deşi aceste alegeri au fost un exerciţiu organizat în premieră de un partid, succesul se datorează cetăţenilor care au venit la secţiile de votare. „Noi suntem obligaţi să ascultăm de oamenii Moldovei, dacă ne asumăm răspunderea pentru viitorul lor. De acum încolo, în politică, în comunităţile locale, în administraţia de stat nimeni nu va mai putea lua decizii fără a consulta oamenii, fără participarea cetăţenilor”, a declarat preşedintele PDM.
Marian Lupu a spus că ceea ce s-a făcut este doar primul pas, dar un pas care face ca societatea moldovenească să crească în ochii popoarelor democratice. Prezenţa la acest exerciţiu democratic a PDM a 98 de mii de oameni din toate raioanele ţării, printre care chiar membri şi votanţi ai altor partide, demonstrează că formaţiunea a luat decizia corectă atunci când a hotărât ca lista pentru Parlament să fie întocmită prin vot direct. „PDM este hotărât să abordeze în aceeaşi manieră, deschisă şi curajoasă, problemele cu care se confruntă zi de zi cetăţenii”, a mai spus liderul PDM.
Centrul de totalizare a rezultatelor a început deja numărarea celor aproape 500 de mii de nominalizări exprimate în cadrul alegerii deschise. La procesarea voturilor sunt antrenaţi peste 200 de observatori din toate raioanele, iar numărarea va dura câteva zile.
Pentru desfăşurarea alegerilor deschise din 28 septembrie au fost create 42 de secţii de votare ale PDM în toate raioanele ţării şi 2 secţii de votare în Italia. În baza rezultatelor, Partidul Democrat va forma lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie.