Marian Lupu: A trebuit să-mi cer scuze de la Joe Biden pentru că unii parlamentari nu au venit la întâlnire

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, preşedintele parlamentului Marian Lupu a declarat în cadrul unei emisiuni TV de la Moldova 1că a trebuit să-şi ceară scuze personal de la vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, pentru faptul că nu toţi reprezentanţii fracţiunilor parlamentare au fost prezenţi la întrevedere, referindu-se la Partidul Comuniştilor, notează Info-Prim Neo. „Întrevedrea noastră cu Joe Biden a întârziat cu 10 minute deoarece eram în aşteptarea reprezentanţilor opoziţiei. Când am văzut că deja timpul trece şi ne-am convins că persoana nu va veni, probabil fiind la mijloc un plan mai dubios, doar atunci am început întrevederea şi eu personal am prezentat scuzele de rigoare domnului vicepreşedinte că nu toţi reprezentanţii fracţiunilor parlamentare sunt prezenţi la această întrevedere”, a declarat el. Potrivit lui Marian Lupu, la întrevedere au fost invitaţi vicepreşedinţii Parlamentului, conducătorii fiecărei fracţiuni parlamentare şi preşedintele Comisiei parlamentare pentru politică externă şi integrare europeană. Liderul fracţiunii PCRM a refuzat să fie prezent la întrevedere şi urma să fie înlocuit cu deputatul PCRM, Iurie Muntean, dar nici acesta nu s-a prezentat. „Aceste lucruri nu sunt din o întâmplare, sunt convins că este un plan la mijloc, un plan care are anumite interferenţe externe”, a declarat Marian Lupu. În cadrul aceleiaşi emisiuni, premierul Vlad Filat a declarat că vicepreşedintele american a a avut ca partener de dialog instituţiile statului. „În cadrul acestor discuţii, a existat şi formatul necesar. Eu am văzut lucruri care m-au întristat mai mult, acele afirmaţii care au fost făcute în comunicatul de presă lansat de către PCRM şi regret că o asemenea acţiune de interes naţional se încearcă de a fi trecută pe dimensiunea disputelor politice care au interes cu caracter mai mult electoral decât cu un interes larg, naţional al cetăţenilor Republicii Moldova”, a menţionat Vlad Filat. Vicepreşedintele SUA, Joe Biden a întreprins o vizită oficială la Chişinău, ieri, 11 martie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.