Marian Lupu a solicitat autorităţilor britanice susţinere în promovarea imaginii R. Moldova pe agenda politică

Marian Lupu a solicitat autorităţilor britanice susţinere în promovarea imaginii R. Moldova pe agenda politică. La Londra, preşedintele Parlamentului R. Moldova a discutat despre perspectivele soluţionării diferendului transnistrean, precum şi despre aspiraţiile europene ale ţării şi despre relaţiile cu Ucraina, Federaţia Rusă şi România, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Secţiei relaţii cu mass-media a Parlamentului R. Moldova, în cadrul vizitei oficiale în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Marian Lupu s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali britanici, care şi-au reiterat susţinerea poziţiei spicherului moldovean privind derularea negocierilor în problema transnistreană în formatul „5+2”, precum şi a respectării integrităţii teritoriale a R. Moldova. Interlocutorii au discutat posibile evoluţii în condiţiile eventualei recunoaşteri de către statele membre UE a independenţei regiunii Kosovo. Referindu-se la relaţiile moldo-comunitare, oficialii britanici s-au pronunţat în favoarea dezvoltării politicii „uşilor deschise” pentru Moldova, menţionând progresele obţinute, precum şi necesitatea continuării cu perseverenţă a reformelor în ţară, se spune în comunicat. Şeful legislativului moldovean a apreciat înalt poziţia constructivă a oficialilor europeni şi a solicitat sprijinul părţii britanice pentru demararea procesului de consultări în identificarea prevederilor cheie ale unui nou tratat de bază moldo-comunitar. Marian Lupu a relevat importanţa acordării mandatului UE pentru negocierea aranjamentelor procedurale. Marian Lupu s-a aflat cu vizită oficială în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la 28 ianuarie. Spicherul a condus o delegaţie parlamentară compusă din reprezentanţii tuturor fracţiunilor parlamentare şi deputaţi neafiliaţi. Potrivit programului, parlamentarii moldoveni au avut întrevederi cu spicherul Camerei Comunelor, Michael Martin, preşedintele Grupului de prietenie moldo-britanic Lordul Dubs, preşedintele Comitetului pentru analiza politicilor europene Michael Connatry, preşedintele Comitetului pentru UE Lordul Grenffell, preşedintele Comitetului pentru afaceri externe Mike Gapes şi alţi oficiali.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.