Festivalul Internaţional al Vedetelor de Operă şi Balet „Invită Maria Bieşu” a fost deschis aseară, 11 septembrie, chiar de primadonă, care a urcat în scenă, însoţită de directorul Teatrului de Operă şi Balet, Ghenadie Badica. „Vă promit că o să mă însănătoşesc şi o să cânt din nou în marea scenă”, a declarat cu ochii în lacrimi Maria Bieşu. „A trecut un an de la ediţia trecută a festivalului, dar parcă a fost mai ieri. Sunt bucuroasă să mă aflu aici printre cel mai scump public, aici pe această, alături de colegii mei, de orchestră, de tot ce-mi este drag mie, aici mi-am dat toată viaţa şi sufletul meu”, a mai spus primadona, citată de Info-Prim Neo. Festivalului „Invită Maria Bieşu”, ajuns la cea de XVII ediţie, a fost deschis cu spectacolul în 2 acte „ Alexandru Lăpuşneanu”, cu Mihail Munteanu în rolul central. Cea mai mare parte din serile de spectacole din cadrul festivalului vor avea loc la Teatrul de Operă şi Balet. La 13 septembrie, la Sala cu Orgă va fi organizat un concert de binefacere, iar Concertul de Gală de la final va avea loc la Palatul Naţional din capitală. Festivalul se va închide la 19 septembrie curent, unde vor evolua invitaţi speciali din România, Rusia, Polonia, Cehia, Bulgaria şi Slovenia. În acest an la festival vor evolua: Evgheni Akimov (Sankt-Petersburg, Rusia), Maria Lobanova (Moscova, Rusia), Peter Danailov (Sofia, Bulgaria), Alicja Wegoryewsca (Varşovia, Polonia), Felicia Filip (Bucureşti, România), Oleg Ionese (Bucureşti, România), Dagmar Zaludkova (Praga, Cehia), Tatiana Vladimirova (Krasnodar, Rusia), Denis Vladimirov(Krasnodar, Rusia) şi Michal Lehotsky ( Bratislava, Slovenia). La Chişinău sunt aşteptaţi renumiţii dirijori Marco Boemi (Roma, Italia), Alexandru Samoila (Antalia, Turcia), Vladimir Garcuşa (Kiev, Ucraina) şi Nicolai Koleadko (Minsk, Belarus). Bugetul ediţiei este de circa 75 mii lei. Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii şi Turismului al R. Moldova, Uniunea Muzicienilor, Teatrul Naţional de Operă şi Balet şi se desfăşoară sub patronajul Guvernului R. Moldova.