Mărfuri nedeclarate din regiunea transnistreană în valoare de 1 milion de lei
Ofiţerii Serviciului Vamal au reţinut un camion, care venea din regiunea transnistreană pe traseul Criuleni-Chişinău, cu mărfuri nedeclarate în valoare de 1 milion de lei. Camionul transporta lenjerie de pat, textile, plapume, ciorapi şi alte mărfuri, transmite Info-Prim Neo.
Controlul preventiv al documentelor, emise cu 17 zile până la efectuarea transportului, au trezit suspiciuni în ceea ce priveşte veridicitatea declarării mărfurilor transportate, de acea a fost luată decizia de a se efectua controlul unităţii de transport şi a mărfurilor transportate la terminalul postului vamal intern 7 "Stăuceni".
Serviciul Vamal a iniţiat o anchetă de serviciu faţă de colaboratorii postului vamal Criuleni-pod al Biroului vamal Centru, pe unde se presupune că a trecut unitatea de transport.