Startul campaniei de împădurire Marea Plantare Națională va fi dat astăzi, 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi. Doritorii de a participa la acțiune sunt așteptați pe Piața Marii Adunări Naționale, nu mai târziu de ora 08:00, pentru a se deplasa până la destinație cu autocarele, cu care se vor întoarce apoi la Chișinău. Locul în transportul organizat este asigurat doar pentru cei care s-au înregistrat prealabil, transmite IPN.
Peste 140 de mii de puieți urmează să fie plantați în localitatea Geamăna, pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare. Pe teren vor fi sădite diferite specii, inclusiv salcâm, glădiță, sălcioară și paltin.
Campania include în total peste 120 de locații pentru plantare în toate raioanele Moldovei.
Autoritățile și-au propus să reabiliteze și să împădurească 3 500 de hectare, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți.
Campania de împădurire din această primăvară face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor – Generația Pădurii. Programul, inițiat de președinta Maia Sandu, prevede 145 de mii de hectare de păduri până în anul 2032.
Cetățenii sunt îndemnați să participe la acțiunile de plantare prin intermediul entităților silvice din cadrul Agenției Moldsilva.