Marchează Ziua Națională a Vinului, ediția a XXI-a, alături de maib și Mastercard

Maib sprijină an de an tradițiile țării, susținând clienții din domeniul vitivinicol. În 2022, după o pauză de doi ani determinată de pandemie, liderul sectorului bancar împreună cu Mastercard se alătură în calitate de parteneri principali celei de-a XXI-a ediții a Zilei Naționale a Vinului, cu genericul „Vinul meu aduce pace, ura-n dragoste preface”.

Tradițional, sărbătoarea va avea loc în primul weekend din luna octombrie - pe 1 și 2 octombrie. În cele două zile dedicate licorii lui Bachus, tradiția vitivinicolă, vinul de calitate, bucatele alese și oamenii buni își vor da întâlnire în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) și la vinăriile din țară.

În acest an, 88 de producători și-au anunțat participarea și au promis să scoată din crame tot ce au mai bun. Organizatorii au pregătit și un
program special, condimentat cu muzică bună pentru orice gust, bucate tradiționale alese de la gospodinele și gospodarii din toate colțurile Moldovei, dar și lecții cu degustare la Școala Vinului.

Maib și Mastercard vor avea două standuri tematice amenajate, unde oaspeții vor avea ocazia să petreacă timpul vesel și util, bucurându-se de multiple surprize. Îți prezentăm mai jos câteva dintre ele.

Foto la zonele maib și Mastercard. Fii oaspetele maib și Mastercard la zonele foto din PMAN, imortalizează momente unice și primește cadou garantat o pălărie colorată, potrivită atât pentru timp însorit, cât și pentru cel ploios, dar și pentru momente pe care vei dori să le petreci în vie, culegând struguri alături de cei dragi.

Achită cu cardul maib Mastercard la festival. Fă cumpărături la festival de minimum 200 lei pe un singur cec, achitând cu cardul maib Mastercard, obține un tichet special și participă la roata norocului. Poți câștiga unul dintre premiile garantate – un spumant, o torbă eco, o umbrelă sau un set de vin și accesorii.

Masterclassuri la zonele maib și Mastercard. Vino la zonele partenerilor principali cu cardul tău maib de la Mastercard și participă la un masterclass privind pictarea într-un mod original a sticlelor de vin. Astfel, vei învăța să dai o a doua șansă lucrurilor din jur, în acest caz transformând sticlele de vin în obiecte de interior sau vaze. La fel, poți picta în vin un magnet, care să-ți amintească de pe frigider cum a fost la ediția din 2022 a Zilei Naționale a Vinului.

Deschide un card bancar maib Mastercard direct la festival. La fel, deschide un card maib Mastercard direct la festival și vei primi un cadou garantat – o torbă eco 2 în 1.

Cadouri garantate. Poți primi un cadou garantat și dacă faci o poză la zona foto, o publici pe rețelele de socializare indicând în postare #maib, #mastercardmoldova, #ziuavinului și menționând @maib.md, @mastercardmoldova.

Concurs special pentru comercianți. Cu grijă față de toți participanții la eveniment, partenerii principali maib și Mastercard au pregătit surprize și pentru comercianți. Numărul cât mai mare de tranzacții cu cardurile bancare Mastercard va fi premiat cu o cină la restaurant pentru 10 persoane din echipa câștigătoare, plus cadouri speciale.

Ziua Naţională a Vinului este organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu suportul partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și al partenerilor principali maib și Mastercard.


Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, deținând 31,4% din activele bancare ale țării și 34,9% din portofoliul de credite la situația din 31 decembrie 2021. Banca oferă 26% din toate creditele ipotecare acordate moldovenilor și deservește peste 35% din populația Republicii Moldova.

Pentru că tradițiile naționale sunt cartea de vizită a oricărui popor, maib susține sărbătorile naționale, inclusiv Ziua Națională a Vinului. Banca deservește cei mai mari producători de vinuri, care ne duc faima în lume: Purcari, Cricova, Asconi, Vinăria din Vale, Chateau Vartely, Sălcuța, Rădăcini, Vinia Traian, Vinăria Hîncești, Imperial Vin etc.

Despre Mastercard

Masterсard este o companie tehnologică globală din industria plăţilor. Misiunea sa este să dezvolte şi să fortifice o economie digitală, care oferă priorităţi tuturor şi oriunde, prin intermediul tranzacţiilor sigure, simple şi accesibile bazate pe tehnologie. Folosind date şi reţele sigure, parteneriatele şi energiile companiei, oferă soluţii şi inovaţii care să ajute oamenii, instituţiile financiare, guvernele şi afacerile să-şi realizeze potenţialul său maxim. Cultura Mastercard şi tot ceea ce face compania în interiorul său şi în afara ei sunt determinate în funcţie de coeficientul de decenţă (decency quotient, DQ). Mastercard gestionează afaceri în peste 210 ţări şi teritorii şi creează o lume durabilă care oferă oportunităţi nepreţuite pentru toată lumea.

*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.