Marcel Spatari, despre condițiile de acordare a indemnizațiilor la utilități

Compensațiile pentru utilități acordate de Guvern sunt parțiale, de aceea este posibil ca unele familii să nu-și poată achita facturile și să acumuleze datorii. Cert este că actualmente se lucrează intens cu Moldovagaz și alți furnizori de gaze pentru ca reducerile și compensațiile să se regăsească direct în facturile emise în decembrie pentru luna noiembrie. Declarații în acest sens au fost făcute de ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, la dezbaterea publică „Șocul tarifelor și remediile guvernării de diminuare a acestuia pentru populație”, organizate de Agenția de presă IPN.

Marcel Spatari susține că ajutorul pentru perioada rece a anului presupune un efort din partea potențialilor beneficiari. Ei trebuie să se adreseze la asistentul social comunitar, completează o cerere unde specifică veniturile familiei. Respectiva cerere va fi preluată de asistentul social și va fi introdusă în sistemul informațional automatizat „Asistența socială”, după care, asistentul social, împreună cu o comisie, va face o vizită la domiciliul persoanei pentru a evalua resursele de care dispune familia. Beneficiarii vor primi o sumă fixă, per familie de 700 de lei pe lună.

Dacă este vorba de compensațiile pentru gazele naturale și pentru energia termică, acestea vor fi alocate direct în factură, consumatorii nu vor trebui să facă nimic, decât să plătească factura. În factură, va fi prețul reglementat de 11,08 lei cu TVA inclus, care este prețul fixat de ANRE. Pentru primii 50 de m3 de gaze naturale, Guvernul va compensa două treimi din creșterea tarifului. Pentru următorii 100 de m3, Guvernul va compensa jumătate din creșterea tarifului la gazele naturale. Respectiv, o familie care consumă mai mult de 150 de metri cubi de gaze naturale pe lună, va vedea în factură o compensație în jur de 540 de lei cu TVA inclus. De această compensație vor beneficia toate familiile care se încălzesc cu gaze naturale și care consumă mai mult de 150 de m3 pe lună. Ministrul spune că, din toți consumatorii de gaze naturale din Moldova, circa un sfert consumă peste 150 de m3 pe lună.

Pentru compensarea prețului la energia termică, se aplică același mecanism ca și în cazul gazelor naturale. Compensația va fi direct în factură pentru beneficiarii din Chișinău și Bălți, cei care sunt conectați la încălzirea centralizată. Pentru ei, creșterea tarifului va fi compensată în proporție de două treimi pentru prima gigacalorie. Se estimează că această compensație maximă pentru un consumator casnic care consumă o gigacalorie sau mai mult va fi în jur de 450 de lei. Consumul mediu lunar pentru consumatorii casnici arată că cei conectați la rețelele de încălzire centralizată consumă în medie sub o gigacalorie per familie.

Costul ajutorului pentru perioada rece a anului este în jur de jumătate de miliard de lei, compensarea creșterii prețului la gazele naturale costă 770 de milioane de lei pentru cinci luni și compensația creșterii prețurilor la energia termică costă 340 de milioane de lei. În total, toate măsurile, costă în jur de 1,6 miliarde de lei. Dar, spune ministrul, Moldova beneficiază și de suportul UE care a anunțat că va aloca suport de 1,2 miliarde de lei, dar e un suport bugetar, nu e o sumă care vine expres pentru compensații.

În altă ordine de idei, ministrul este de acord că salariul minim în Republica Moldova este foarte mic. Cuantumul minim garantat în sectorul real de 2935 de lei este fixat de Guvern. În opinia sa, faptul că este mic, este și vina guvernelor anterioare care l-au fixat așa mic. În sectorul public salariul este și mai mic decât în sectorul real, acolo salariul minim este de 2200 de lei. Marcel Spatari crede că aici există o problemă, de aceea creșterea salariului minim se regăsește pe agenda Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Cât privește comunicarea cu societatea, Marcel Spatari a relatat că fiecare putere politică dispune de mijloace de comunicare proprii. Partidul actual de guvernare este un partid tânăr, cu resurse limitate, inclusiv în ceea ce privește canalele de comunicare. Spre deosebire de alte partide, acesta nu dispune de propriile canale de televiziune, agenții de presă etc. El este de acord că exponenții puterii trebuie să fie mai prezenți în spațiul public, să participe la conferințe și dezbateri, să dea interviuri în presă. Dar, spre regret, spune ministrul, afirmațiile lor deseori sunt scoase din context, cum i s-a întâmplat personal. În opinia sa, există un atac mediatic asupra Guvernului, pe care dânsul personal l-a simțit. Este de acord că autoritățile trebuie să fie mai active, de aceea, la Ministerul Muncii și Protecției Sociale a fost inițiat reforma site-urilor web pe care le deține, pentru ca populația să cunoască exact la ce lucrează ministerul la zi, dar chiar și acest lucru ia timp.

Dezbaterea publică la tema „Șocul tarifelor și remediile guvernării de diminuare a lui pentru populație”, este ediția 213 din ciclul de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, proiect susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.