Premierul României, Marcel Ciolacu, vine la Chișinău să reconfirme „sprijinul solid și fără echivoc al României pentru Republica Moldova, pe toate palierele”. Vizita va avea loc pe 4 octombrie, transmite IPN.
„Rămânem vocea fermă ce susține integrarea europeană a Republicii Moldova, continuăm implementarea acordului de 100 de milioane de euro, care generează proiecte de impact, și vom accelera interconectarea noastră în domenii vitale ca energia, infrastructura și transporturile. Toate aceste eforturi sunt în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului României.
Potrivit premierului roman, reconfirmarea opțiunii europene de către cetățeni la alegerile din 20 octombrie este crucială pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova. Aceasta fiind singura cale spre dezvoltare și o viață mai bună, precizează Marcel Ciolacu.
Premierul României este așteptat la Chișinău împreună cu vicepremierul Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.
O zi mai devreme, executivul de la București a aprobat acordarea unui sprijin de 11,8 milioane de lei pentru restaurarea clădirii din strada Gavriil Bănulescu-Bodoni din municipiul Chișinău, monument de arhitectură și istorie de importanță națională. „Sediul Ministerului Culturii va fi renovat, așadar, în proporție de aproape 50% din bani surveniți de la Guvernul României, în baza ajutorului financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova și care este în vigoare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Mihai Constantin.