Marcajul rutier în preajma şcolilor şi grădiniţelor va fi împrospătat până pe 1 septembrie

Marcajul rutier pe trecerile pietonale din preajma instituţiilor de învăţământ din capitală va fi împrospătat până pe 1 septembrie, a anunţat în şedinţa operativă de la Primărie, directorul interimar al Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie, Adrian Boldurescu, transmite Info-Prim Neo. Până acum, marcajul rutier a fost aplicat în două sectoare ale capitalei. „În două săptămâni reuşim să finalizăm lucrările în celelalte trei sectoare”, a menţionat Adrian Boldurescu. Şefa Direcţiei educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a menţionat că liceele „A. Puşkin” şi „N. Titulescu”, care nu au avut până acum treceri pietonale, au făcut demersuri pentru aplicarea acestora, pentru a uşura traversarea străzii de către elevi. În municipiul Chişinău sunt deschise 144 de şcoli şi 151 de grădiniţe.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.