Locuitorii orașelor Briceni și Edineț, dar și cei din satele din raioanele cu același nume sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână, pe 5 și 6 iunie, la maratoane ale vaccinării. Toți doritorii vor avea posibilitatea să se vaccineze contra COVID-19 fără programare, doar cu buletinul de identitate, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în orașul Edineț, sâmbătă și duminică, vor fi amenajate trei puncte de vaccinare în trei locații diferite. E vorba de Piața „Ștefan cel Mare” de pe strada Independenței, regiunea piețelor centrale și agricole și pe teritoriul Gării Auto Inter-rurală. Punctele vor activa în intervalul orelor 09.00 și 16.00.
La Briceni, maratonul se va desfășura duminică, în intervalul orelor 09.00 – 15.00. Va fi amenajat un punct de vaccinare pe strada Independenței.
Autoritățile din sănătate înseamnă locuitorii din regiunile respective să se vaccineze împotriva COVID-19 pentru a-și proteja familiile de noul virus și pentru a stopa pandemia.
În perioada 28-30 mai, la maratonul de la Palatul Republicii din Chișinău, peste este 5500 de oameni s-au vaccinat împotriva COVID-19.