Un incendiu devastator a mistuit practic în întregime mansarda unui bloc de locuit din sectorul Botanica al capitalei. Pentru lichidarea incendiului au fost antrenate 15 autospeciale de intervenţie, inclusiv 4 autoscări, transmite IPN.
Incendiul s-a produs de 1 mai, pe strada Independenţei 10/2. Serviciul 901 a fost alerta la ora 15.50. Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, iniţial la faţa locului au fost trimise 3 autospeciale de intervenţie. Pompierii au stabilit că flăcările au cuprins întreaga mansardă, cu suprafaţa de 600 de metri pătraţi, iar pentru a preveni răspândirea focului la faţa locului au mai fost trimise alte autospeciale.
Incendiul a fost localizat la ora 18.25. Nimeni dintre persoane nu a avut de suferit. Prejudiciile materiale urmează să fie estimate. Familiile ale căror apartamente au ars se pot caza temporar în Internatul nr. 2 de pe strada Grenoble, 191.
Potrivit martorilor, au ars 28 de apartamente. Laboratorul experimental antiincendiar urmează să stabilească circumstanţele şi cauza producerii incendiului.