„De ce oare a fost nevoie de revenirea la secretizarea arhivelor? Probabil pentru a impune de o manieră dictatorială viziunea regimului putinist asupra interpretării evenimentelor celui de al Doilea război mondial. Cine nu este de acord cu viziunea putinistă riscă amenzi usturătoare și ani de pușcărie. Uneori, putem regreta că legea penală nu are putere retroactivă. Dacă ar avea, atunci președintele Putin ar fi pasibil de pedeapsă penală pentru ceea ce afirma în 2005 despre contribuția aliaților în victoria comună în cel de al Doilea război mondial...”
---
Memoria selectivă a nostalgicilor
În ajunul centenarului URSS nostalgia pentru imperiul sovietic capătă cele mai ciudate forme. Astfel, la 19 noiembrie 2022, orașul Volgograd din Federația Rusă a fost redenumit în Stalingrad. Dar nu asta miră. Ciudățenia e că autoritățile municipale din Volgograd au decis că orașul va purta denumirea de Stalingrad doar în zilele oficiale de sărbătoare – nouă la număr. Cauza redenumirii orașului în zile de odihnă este nostalgia după stalinism și victoriile repurtate în războaie. Acest gen de nostalgie este provocat de seria de înfrângeri, inclusiv propagandistice, în războiul declanșat de regimul putinist împotriva poporului ucrainean frățesc. După decenii de parade militare, dedicate proslăvirii armatei invincibile sub lozinci agresive “Можем повторить!” (Putem repeta!), se dovedește că armata rusă este capabilă doar de terorizarea populației civile pentru a forța conducerea de vârf a Ucrainei să accepte un armistițiu provizoriu. Acesta din urmă e necesar pentru lingerea rănilor, regruparea forțelor, reînarmarea armatei în vederea nimicirii ulterioare a Ucrainei.
Nostalgicii comuniști, în special liderul Partidului Comunist din Federația Rusă (PCFR), Ghenadi Ziuganov, nu este de acord cu decizia paliativă a autorităților locale din Stalingradul temporar. Ei pledează pentru redenumirea definitivă a orașului în Stalingrad, care evocă victoriile armatei roșii și ale URSS. În acest context, este de menționat că memoria nostalgicilor este totuși extrem de selectivă. Nimeni nu pune la îndoială victoriile sovieticilor în cel de-al Doilea război mondial, la fel ca și pe cele ale aliaților. Însă o minimă decență și corectitudine este necesară pentru reflectarea complexă a evenimentelor, dar și pentru disiparea sentimentelor nostalgice, provocatoarea de impulsuri războinice. Vorba e că în războiul împotriva Germaniei Rusia a suferit înfrângeri extrem de grele până când a început să valorifice ajutorul primit din partea SUA. Primul ajutor militar din partea SUA a ajuns în URSS în noiembrie 1941, chiar în ajunul luptelor pentru Moscova. Oficial, land-lease-ul a fost răspândit asupra URSS din 11 iunie 1942, cu cinci luni înaintea ofensivei nereușite a naziștilor asupra Stalingradului.
Revenind la războiul declanșat de regimul putinist împotriva poporului frățesc și agitația nostalgicilor staliniști, aceștia ar trebui să ia în considerare că, actualmente, situația este opusă celei menționate mai sus – Ucraina este cea care se bucură de suportul SUA. Respectiv, o lege similară celei din 1941 a fost adoptată după 81 de ani, în aprilie 2022, împotriva puterii agresoare. Congresul SUA a votat noua lege a land-lease-ului cu o majoritate covârșitoare, cu votul cvasiunanim al congresmenilor democrați și republicani și semnată de președintele Joe Biden. Asta însemnând că schimbările configurației politice din SUA nu ar trebui să se reflecte substanțial asupra suportului Ucrainei. Prevederile noii legi a land-lease-ului sunt aplicabile în noul an fiscal (1 octombrie 2022 – 30 septembrie 2023). Deocamdată, Ucraina primește armament din partea SUA și statelor membre NATO, cel puțin, pentru a rezista în fața agresiunii rusești. Respectiv, speranțele Ucrainei de a-și apăra suveranitatea și independența au la bază trei elemente fundamentale: a) susținerea din partea cetățenilor a conducerii de vârf a țării și armatei naționale; b) determinarea și dedicația militarilor ucraineni; c) suportul SUA și al partenerilor din cadrul grupului Ramstein.
Confesiuni extrem de importante pentru împrospătarea memoriei nostalgicilor...
Pentru nostalgici este important să ia în considerare și opiniile mareșalului Gheorghi Jucov, numit și mareșal al victoriei. Acesta din urmă a condus operațiunea de apărare a Moscovei în decembrie 1941, iar apoi, în calitate de adjunct al lui Stalin, a elaborat planul de apărare a Stalingradului, evenimente cu un impact major asupra războiului. După moartea lui Stalin, Jucov i-a împărtășit renumitului scriitor, Constantin Simonov, atitudinea sa față de ajutorul SUA pentru URSS în războiul glorificat de nostalgici: „... descrierea istoriei, deși pe alocuri distorsionată, este mai sinceră în cazul generalilor germani, ei scriu mai veridic. Dar „Istoria Marelui Război Patriotic” este absolut neadevărată. Acum se spune că aliații nu ne-au ajutat niciodată... Dar nu se poate nega că americanii ne-au trimis atâtea materiale, fără de care nu ne-am fi putut face rezerve și nu am fi putut continua războiul. Am primit 350.000 de camioane, și ce fel de camioane!... Nu aveam explozibili și nici praf de pușcă. Americanii ne-au ajutat cu adevărat, oferindu-ne praf de pușcă și explozibili. Și cât de mult ne-au ajutat cu livrarea tablei de oțel. Cum am fi putut noi stabili rapid producția de tancuri fără ajutorul american privind oțelul? Și acum ei prezintă situația în așa fel încât am avut toate acestea din abundență...?".
Citatul de mai sus este extras din documentele de arhivă la care au avut acces înalți demnitari sovietici din perioada ce a precedat disoluția URSS. Este vorba despre nota informativă pe care șeful KGB-ul, Vladimir Semiciastnîi, i-a transmis-o, în 1963, liderului sovietic, Nichita Hrușciov. Așadar, nu este vorba de opinia cuiva, ci a uneia dintre cele mai relevante personalități pentru a vorbi despre importanța suportului american.
Desigur, în acel război a contat foarte mult determinarea și spiritul moral al militarilor sovietici, care luptau împotriva unui agresor. Dar a contat foarte mult armamentul, combustibilul de calitatea necesară, tehnologiile, echipamentele și produsele alimentare oferite de SUA. În cadrul land-lease-ului SUA au oferit URSS, raportat la propria producție: vagoane pentru transporturi pe căile ferate – 1000%; locomotive – 240%; obuze – 142%; aluminiu – 125%; cupru – 82%; aparataj radioelectronic – 80%; materiale explozive – 53%; combustibil pentru avioane – 50%; cauciucuri pentru automobile – 50%; vase maritime de luptă – 32%; praf de pușcă – 25%; strunguri – 23%; avioane de luptă – 20%; tancuri – 16% etc. Așa că, actualmente, noua lege a land-lease-ului pentru Ucraina, pe lângă suportul material colosal, are și o excepțională valoare simbolică. Orice agresor trebuie să însușească lecțiile istoriei și să-și dezvolte sentimentele de recunoștință față de cei care i-au ajutat.
Secretizarea arhivelor pentru a ascunde...
Știrbesc cumva confesiunile lui Jucov despre suportul SUA în atingerea victorie armatei sovietice în luptele cu naziștii? În niciun caz! Confesiunile menționate au menirea să spulbere pretențiile exclusivismului, promovat de propagandiștii sovietici după începerea războiului rece. Propaganda exclusivismului a fost reluată de propagandiștii putiniști și de nostalgicii, inclusiv de aici, din Republica Moldova, care se declară urmași ai învingătorilor și au devenit purtători și promotori ai simbolurilor războiului din Ucraina.
În contextul celor menționate, este important să se sublinieze că anume pretențiile exclusiviste sunt cele care se ascund după lozincile revanșarde ale nostalgicilor, de genul „Можем повторить!”. Combaterea pretențiilor exclusiviste necesită deschiderea accesul la arhive. Istoricii și cercetătorii din Rusia bat însă alarma că de curând au fost re-secretizate arhivele sovietice din perioada celui de al Doilea război mondial. Curiozitatea constă în faptul că au fost re-secretizate nu doar arhivele perioadei 1941-1945. Re-secretizarea a fost extinsă ca să cuprindă întreaga perioadă 1939-1945, adică inclusiv cea când URSS și Germania nazistă au fost aliați, participând de comun acord la împărțirea cu forță a Europei. De ce oare a fost nevoie de revenirea la secretizarea arhivelor? Probabil pentru a impune de o manieră dictatorială viziunea regimului putinist asupra interpretării evenimentelor celui de al Doilea război mondial. Cine nu este de acord cu viziunea putinistă riscă amenzi usturătoare și ani de pușcărie. Uneori, putem regreta că legea penală nu are putere retroactivă. Dacă ar avea, atunci președintele Putin ar fi pasibil de pedeapsă penală pentru ceea ce afirma în 2005 despre contribuția aliaților în victoria comună în cel de al Doilea război mondial.
