Mandatul de arest al lui Sergiu Mocanu a fost prelungit pentru 25 de zile

Judecătoria sectorului Buiucani a pronunţat, vineri, 10 aprilie, hotărârea de prelungire a mandatului de arest a lui Sergiu Mocanu, liderul mişcării „Acţiunea Populară”, pentru 25 de zile, sub acuzaţia de organizare a dezordinii publice, transmite Info-Prim Neo, cu referire la un comunicat de presă al mişcării. Hotărârea a fost pronunţată după ce Judecătoria sectorului Buiucani a examinat învinuirea înaintată pe numele lui Sergiu Mocanu de către Procuratura Generală. Solicitat de Info-Prim Neo, avocatul reţinutului, Ion Dron, a spus că „dacă iniţial Sergiu Mocanu era bănuit de uzurparea puterii de stat şi organizarea dezordinilor în masă, până la urmă i-a fost intentat un alt demers, care precizează că Sergiu Mocanu ar avea interes să părăsească ţara, fiind cetăţean şi al altui stat”. „În textul demersului, procurorul nu a făcut referire la nicio probă”, a precizat avocatul. La 8 aprilie curent, în jur de ora 10.30, Sergiu Mocanu a fost luat cu forţa din stradă de către zece persoane îmbrăcate în civil, care nu s-au legitimat, dar au spus că sunt poliţişti. Câteva ore după aceasta, a fost arestat preventiv pentru 72 de ore la Departamentul Servicii Operative al Ministerului Afacerilor Interne.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.